Scenariul este foarte important pentru orice film. Ai un scenariu bun, ai si un film bun, asta e clar. Dar nu e suficient pentru a avea un film de succes. Regizorul iti poate aduce publicul in sala de cinema, insa doar in conditiile in care scenariul exceleaza pelicula va fi un real succes.
Cand scenariul nu este atat de bine scris si regizorul e cunoscut drama e si mai mare pentru ca ai fi putut avea un film aproape de perfectiune care s-a pierdut intre timp printre randurile lui. The Killer se incadreaza in aceasta situatie si nu exceleaza la nimic in afara de calitatea regiei si a decorurilor…
David Fincher este unul dintre cei mai apreciati cineasti ai timpurilor noastre. Si cand ai un nume care a dat deja o multime de filme bune si a reusit sa atraga publicul in salile de cinematografe asteptarile devin uriase mai ales cand e vorba de un film precum The Killer.
The Killer a fost produs in parteneriat cu Netflix, a fost cel mai asteptat film lansat in 2023. Dar in spatele sau s-a aflat „noul Fincher”, scenariul a fost prost si toate incercarile regizorului de a avea un film bun au esuat. Scenariul slabut si actiunea cam greu de urmarit si de digerat vreme de doua ore au facut din The Killer filmul la care te uiti, daca rezisti pana la capat, si pe care nu il vei mai vedea niciodata…
De la inceput ni se dezvaluie personajul principal, aflat intr-o zona a Paris WeWork, un personaj care pare sa aiba o rutina a sa foarte stricta. Depinde de ceasul smart mereu, isi monitorizeaza ritmul cardiac, poarta doar hainele care il ajuta sa arate ca oricare turist, mananca la restaurantele fast-food.
Nimic nu e lasat la voia intamplarii. Dar cand rateaza tinta pe care o avea de „exterminat” si ucide din greseala un civil intra intr-o cursa nebuna sa repare greseala facuta. Partenerul personajului principal trebuie aparat si salvat, deci The Killer e implicat 100% in actiune. Da, naratiunea e un instrument genial ca sa aduci publicul in mintea personajului tau, dar cand te bazezi prea mult pe ea puterea si calitatea scenariului ajung sa fie puse sub semnul intrebarii.
Personajul misterios pe care il urmarim de la inceput incepe sa caute responsabilii care au incercat sa scape, probabil, de partenerul incomod, se afla mereu in miscare, nu lasa nicio urma. Scenele fara violenta alterneaza cu unele foarte violente, e o incercare de a avea totusi un thriller decent, dar nu e suficient.
Stilul regizoral al lui este unul interesant, dar nu straluceste deloc in acest film. Avem in fata un personaj ale carui motivatii nu pot fi intelese si nu ne identificam cu ele. Desi declara ca nu e empatic, personajul principal face orice pentru persoana draga. Ucigasul din pelicula nu se deosebeste cu nimic de alti ucigasi profesionisti. Nu avem detalii intime despre el, nu avem caracterizari care sa il mai umanizeze. Nu e suficient sa ai un asasin intr-un film si sa te astepti sa faca totul pentru a atrage publicul in vreun fel.
Michael Fassbender, asasinul care e personaj principal in film, are o interpretare buna a rolului primit, regizorul si-a facut treaba, dar dupa 30 de minute de urmarit deja e greu sa mai ramai in poveste si sa iti pese de personaj.
Din pacate The Killer nu se compara cu celelalte filme ale lui David Fincher. Comercialismul de care sufera mai nou regizorii americani se vede si in The Killer. Brandurile populare apar prin film, avem si scene socante cand un personaj se roaga sa moara sotia, sa ii fie inscenata moartea cumva ca sa beneficieze rapid de pe urma asigurarii de viata. Peste tot e vorba de capitalism pana la urma si de noile tendinte in materie de consum.
Fassbender are parteneri de platou geniali. Kerry O’Malley, Dolores in film, aduce un pic de umanism in in pelicula, Tilda Swinton apare intr-o scena si reuseste sa capteze atentia fara probleme. Asa descoperim lumea ucigasului, insa nu e suficient ca sa stai doua ore si sa te uiti la film.
Desi Fincher nu e recunoscut pentru scenele sale de actiune, e o scena de lupta intr-o casa din Florida care e electrizanta de la inceput la final. Daca s-ar fi mers pe o alta idee regizorala si interpretare a scenariului, pe un scenariu ceva mai dinamic si mai bine scris filmul ar fi primit aprecieri mai multe. Nu e vorba pana la urma despre un film „rau”, nu are cum sa fie pentru ca discutam despre Fincher, stilul sau e prea iconic, prea intentionat si bine construit.
Dar cand stilul regizoral nu e dublat de o poveste bine scrisa si de un scenariu perfect nu prea ai cum sa reusesti ce ti-ai propus si publicul te va taxa. Fincher ramane cu un film pe care nu il vom vedea prea curand pe lista de nominalizari la premii importante, insa va fi in salile de cinema si proiectiile sale vor atrage, probabil, fanii sai si curiosii. Si cam atat…
