Oraşe mari din România, precum Braşov, Iaşi şi Cluj-Napoca, investesc, în total, peste 30 milioane de euro în insule „smart” de colectare separată a deşeurilor, arată o analiză de specialitate, dată publicităţii vineri,
Potrivit datelor centralizate de Clean Recycle, unele dintre investiţii au fost începute în anul 2023, altele vor fi implementate până în 2026, iar majoritatea finanţărilor provin prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
În clasamentul oraşelor în care s-au realizat cele mai mari investiţii se află Braşov, cu o valoare totală de aproximativ 10 milioane de euro, pentru un proiect de achiziţie a 275 de insule ecologice digitalizate.
De asemenea, primăria Municipiului Iaşi a încheiat contracte de finanţare pentru 327 de insule ecologice digitalizate, dintre care 302 supraterane şi 25 subterane, la o valoare a investiţiei de
aproximativ opt milioane de euro.
Podiumul este încheiat de Cluj-Napoca, cu 350 de insule de colectare separată a deşeurilor, digitalizate. Investiţia se ridică la aproape 6,5 milioane de euro şi va contribui la eficientizarea colectării selective şi la adoptarea unor soluţii „smart” pentru un mediu urban sustenabil.
Conform analizei, un alt oraş care pune accent pe dezvoltarea infrastructurii colectării deşeurilor este Timişoara, unde primăria a achiziţionat 100 de insule ecologice digitalizate, la o valoare totală de aproximativ un milion de euro.
Totodată, în Constanţa voi fi amplasate 275 de eco-insule noi, care se adaugă celor 14 insule ecologice deja instalate în 2023, iar în Oradea au fost montate 275 de insule ecologice digitalizate.
Din noiembrie 2024, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a derulat un program naţional de instalare a peste 2.000 de eco-insule digitalizate pentru colectarea separată a deşeurilor în 50 de localităţi din România, printre care: Alba Iulia, Bacău, Suceava, Deva şi Predeal. Proiectul, finanţat prin PNRR, are o valoare totală de peste 260 milioane de euro.
Articolul Clujul e pe podiumul insulelor ”smart” de colectare a gunoiului apare prima dată în ziarulfaclia.ro.