April 19, 2026

România nu pierde niciun euro din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă
(PNRR) destinat sectorului transporturilor după ce, în urma discuţiilor tehnice purtate
cu reprezentanţii Comisiei Europene, s-a stabilit că proiectele care rămân în PNRR
vor fi finanţate integral din fonduri europene, fără a mai necesita cofinanţare din
bugetul de stat, a anunţat marţi Ministerul Transporturilor.
„Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) anunţă că România nu pierde niciun
euro din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) destinat sectorului
transporturilor. În urma discuţiilor tehnice purtate cu reprezentanţii Comisiei
Europene, s-a stabilit că proiectele care rămân în PNRR vor fi finanţate integral din
fonduri europene, fără a mai necesita cofinanţare din bugetul de stat. Mai mult,
ajustările financiare necesare – determinate de creşterile de preţuri la materialele de
construcţie, energie şi carburant – vor fi acoperite din fonduri europene, conform
prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 64/2022”, se precizează într-un comunicat al
instituţiei.
Pe infrastructura rutieră, proiectele care rămân finanţate 100% din PNRR sunt
Autostrada Moldovei (A7), tronsoanele Focşani – Paşcani, şi Autostrada Lugoj – Deva
(A1), secţiunile D şi E (tunelurile de la Margina – Holdea).
Pe infrastructură feroviară rămân finanţate din PNRR toate cele 4 loturi ale
tronsonului CF Cluj – Episcopia Bihor şi un lot din tronsonul CF Arad – Timişoara –
Caransebeş (Lugoj – Timişoara).
În privinţa proiectelor care au fost excluse parţial sau total din PNRR, MTI subliniază
că nu va fi returnată nicio sumă deja cheltuită astfel că România nu va rambursa cei
2,3 miliarde de euro investiţi până în prezent în proiectele deja finalizate sau aflate în
stadiu avansat de execuţie.
Printre acestea se numără: Autostrada Buzău – Focşani (A7) – finalizată şi deschisă
circulaţiei; Lotul 1 al Autostrăzii Ploieşti – Buzău (A7) – finalizat şi dat în circulaţie;
Secţiunile Leghin – Moşca şi Târgu Mureş – Miercurea Nirajului (A8); Secţiunea
Nădăşelu – Poarta Sălajului (Autostrada Transilvania); Loturile 1, 3 şi 4 din tronsonul
CF Arad – Timişoara – Caransebeş.
Toate aceste proiecte vor fi continuate şi duse la bun sfârşit prin Programul Transport
2021-2027 sau din alte surse europene, convenite împreună cu Comisia Europeană,
precizează MTI.
„Proiectele importante pentru România merg mai departe, cu finanţare europeană.
Deciziile luate în dialog cu Comisia Europeană asigură predictibilitate şi continuitate

în investiţiile din infrastructură, iar românii vor beneficia de ele, fără povara unei
cofinanţări din bugetul naţional”, a declarat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii,
Ciprian Şerban, citat în comunicat.

Articolul Modernizarea căii ferate Cluj-Episcopia Bihor păstrează finanțarea din PNRR apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *