Banca Transilvania, alături de International Finance Corporation și de ING, este parte din
consorțiul care acordă o finanțare de peste 150 de milioane de euro pentru INVL Baltic Sea
Growth Fund, corelată cu obiective de sustenabilitate, pentru finalizarea investiției în Pehart
Grup și dezvoltarea companiei. Tranzacția dintre INVL Baltic Sea Growth Fund și Abris Capital
Partners, fondul independent de private equity care deținea anterior Pehart Grup, a fost
finalizată la data de 11 iulie 2025. Cu o tradiție de 187 de ani, Pehart Grup este unul dintre cei
mai mari producători de hârtie din Europa de Sud-Est. În 2024, compania și-a consolidat poziția
de lider pe piață prin eficientizarea producției, investiții strategice și diversificarea gamei de
produse.
„Această colaborare reflectă angajamentul nostru constant de a sprijini planurile strategice ale
clienților noștri și de a oferi soluții financiare inteligente, adaptate nevoilor lor într-un sector
strategic. Astfel, suntem mândri să sprijinim Pehart în planul său de creștere sustenabilă și în
obiectivele de consolidare a poziției de lider pe piața regională ” declară
Cosmin Călin, Director Executiv Senior Companii Mari, Banca Transilvania.
La rându-i, Gabriel Stanciu, CEO Pahart Grup, menționează: „Odată cu finalizarea tranzacției
cu INVL Baltic Sea Growth Fund, suntem onorați să ne alăturăm celui mai important fond de
capital privat din țările baltice și să beneficiem de viziunea și experiența sa. Considerăm acest
parteneriat o oportunitate de a ne accelera planurile de dezvoltare și de a consolida poziția
Pehart Grup ca lider regional în industria produselor din hârtie. Vom continua să investim în
tehnologii de vârf, să ne diversificăm portofoliul de produse și să ne extindem prezența pe
piețele internaționale. Le mulțumim partenerilor noștri de până acum, Abris Capital Partners,
pentru sprijinul acordat în atingerea obiectivelor noastre de creștere din ultimii ani. Privim cu
încredere spre viitor și suntem pregătiți să valorificăm noile oportunități împreună cu INVL Baltic
Sea Growth Fund”.
Pentru Banca Transilvania, această finanțare face parte dintr-un parteneriat de lungă durată cu
Pehart Grup și, totodată, începutul unei colaborări cu fondul Invalda INVL, un jucător activ pe
piața investițiilor din România, cu prezență în sectoare strategice precum energia regenerabilă
și silvicultura.
Articolul BT parte din consorțiul care finanțează INVL Baltic Sea Growth Fund apare prima dată în ziarulfaclia.ro.