April 17, 2026

Guvernul a aprobat, la 5 august 2025, în şedinţă extraordinară, declararea zilei de 7 august 2025 – zi de doliu naţional pe teritoriul României, în semn de respect faţă de memoria fostului preşedinte al României, Ion Iliescu.

În conformitate cu prevederile legale în vigoare, în ziua de doliu naţional, toate instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale vor arbora drapelul României în bernă.

De asemenea, drapelul naţional în bernă se va arbora la sediile partidelor politice, organizaţiilor sindicale şi patronale, instituţiilor de învăţământ de orice grad, instituţiilor de cultură şi misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, în aeroporturi, porturi, gări şi autogări, precum şi ca pavilion pe navele de orice fel şi pe ambarcaţiuni ce navighează sub pavilion românesc. Aceeaşi obligaţie revine şi persoanelor fizice, dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reşedinţă.

Totodată, posturile de radio şi de televiziune, precum şi instituţiile de cultură îşi vor adapta programul difuzat şi activităţile organizate în mod corespunzător acestei zile.

Ion Iliescu a murit la 5 august 2025, la vârsta de 95 de ani (n. 3 martie 1930). Era internat din luna iunie la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, fiind diagnosticat cu cancer pulmonar. A fost primul preşedinte al României postcomuniste, îndeplinind funcţia de şef de stat în trei mandate: 1990-1992, 1992-1996 şi 2000-2004. Ulterior a fost senator, apoi s-a retras din viaţa politică.

***

Cel mai recent, a fost decretat doliul naţional pe teritoriul României la 26 aprilie 2025, în memoria papei Francisc (m. 21 apr. 2025), chiar în ziua funeraliilor de la Vatican.

Doliul naţional a fost decretat pe teritoriul României şi în zilele de 14, 15 şi 16 decembrie 2017, în memoria regelui Mihai I (1927-1930; 1940-1947). Regele Mihai I a murit la 5 decembrie 2017, la reşedinţa sa din Elveţia, iar funeraliile au avut loc la 16 decembrie 2017, în Noua Catedrală de la Curtea de Argeş.

De asemenea, data de 2 septembrie 2016 a fost zi de doliu naţional în memoria cetăţenilor români decedaţi în cutremurul cu magnitudinea de 6,2 pe scara Richter, care a zguduit centrul Italiei la 24 august 2016 şi în semn de solidaritate cu poporul italian. În urma seismului, şi-au pierdut viaţa 281 de persoane, printre victime aflându-se şi 11 cetăţeni români.

Data de 13 august 2016 a fost declarată zi de doliu naţional, în memoria reginei Ana, în aceeaşi zi în care au avut loc şi funeraliile Reginei la Mănăstirea Curtea de Argeş. Regina Ana, soţia regelui Mihai I al României, a murit la 1 august 2016, la vârsta de 92 de ani, la Spitalul din Morges, în Elveţia. Familia Regală a anunţat mare doliu pentru primele şapte zile de la înmormântare şi doliu timp de patruzeci de zile.

În România, a mai fost decretat doliul naţional la 24 martie 2016, în semn de solidaritate cu victimele atentatelor de la Bruxelles. Atentatele de la Aeroportul internaţional Zaventem şi de la staţia de metrou Maelbeek din Bruxelles, comise la 22 martie 2016, s-au soldat cu 35 de morţi şi peste 300 de răniţi.

Zile de doliu naţional au fost declarate şi 31 octombrie, 1 şi 2 noiembrie 2015, în memoria victimelor incendiului de la Clubul Colectiv din Bucureşti, din seara zilei de 30 octombrie, soldat cu 65 de morţi.

Data de 26 iunie 2013 a fost declarată zi de doliu naţional, în semn de respect faţă de cei 18 români care şi-au pierdut viaţa în accidentul de autocar din Muntenegru.

Ziua de 18 aprilie 2010 a fost declarată zi de doliu naţional, fiind comemorate victimele accidentului aviatic de la Smolensk, în care şi-au pierdut viaţa 96 de persoane, printre care şi preşedintele Poloniei, Lech Kaczynski.

Data de 3 august 2007, la care au avut loc funeraliile patriarhului Teoctist, care a condus Biserica Ortodoxă Română timp de 21 de ani, a fost, de asemenea, declarată zi de doliu naţional.

Alte date declarate zile de doliu naţional au mai fost: 8 aprilie 2005, cu prilejul înmormântării papei Ioan Paul al II-lea; 14 martie 2004, în memoria cetăţenilor români victime ale atentatelor teroriste din Spania; 14 septembrie 2001, după atacurile teroriste din Statele Unite; 12 ianuarie 1990, în memoria victimelor Revoluţiei.

Articolul 7 august 2025 – zi de doliu naţional pe teritoriul României apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *