April 22, 2026

Liderul PSD Cluj, eurodeputatul Vasile Dîncu, a transmis condoleanțe familiei fostului președinte Ion Iliescu, dar și celor care l-au iubit și respectat, precizând că România pierde nu doar un fost președinte, ci și un simbol puternic al stângii autentice.

La trecerea în neființă a lui Ion Iliescu, România pierde nu doar un fost președinte, ci și un simbol puternic al stângii autentice.

Un veritabil om de stânga, Iliescu a avut marele defect, într-o societate politică adesea oportunistă, de a nu-și trăda convingerile. Nu s-a transformat în liber-schimbist, nu a trecut la dreapta și a rămas fidel valorilor sale fundamentale până la sfârșit.

Ion Iliescu a orientat România pe drumul euroatlantic într-o perioadă complicată, în care această alegere era dificilă, dar esențială. Astăzi, privind spre viitor, ne dăm seama cât de greu ne este să păstrăm această direcție pe care el a fixat-o într-un moment istoric delicat.

Poate că Iliescu nu a fost marele reformator pe care mulți și-l doreau, dar a știut mereu să echilibreze tendințele care împingeau politica spre extreme periculoase.

A învățat toleranța alături de noi, încercând să păstreze o societate românească în care fiecare voce să conteze și în care respectul pentru minorități să devină o valoare fundamentală, indiferent de criteriul care îi face pe oameni diferiți”, a transmis Vasile Dîncu.

Social democratul clujean precizează însă că Ion Iliescu a făcut greșeli, la începuturile democrației noastre și că nu a avut puterea de a se opune spaimelor și anxietăților unei majorități care rămăsese fără „tătuc” și era îngrozită de libertatea pentru care nu avea proiect.

Poate nu a avut puterea să iasă de sub presiunea spiritului timpului, poate a fost el însuși speriat de vântul schimbării. Poate putea face și altfel.

Vom avea timp să studiem toate aceste neajunsuri ale sale în deceniile viitoare, cu mai mare distanțare și, poate, cu mai puțină emoție”, a scris eurodeputatul pe pagina sa de socializare.

În opinia fostului ministru al Apărării, Ion Iliescu a fost un adversar ideal pentru o dreaptă aflată în căutarea propriei identități, dar și o figură constantă care a apărat valorile democratice și echitatea socială.

De două decenii, Ion Iliescu nu mai este la conducere și am început să îi reproșăm României lucruri pe care altădată le atribuiam exclusiv lui.

Ion Iliescu a fost, poate nedrept, un țap ispășitor comod pentru greșelile noastre colective, adversarul ideal pentru o dreaptă care încă își căuta identitatea ideologică.

Adversarii săi politici de dreapta vor fi mai săraci acum cu o memă, dispare un motiv facil pentru ura lor și o explicație comodă a propriilor eșecuri.

În mod paradoxal, a fost tocmai el cel care s-a opus cu fermitate „capitalismului de cumetrie” pe care noi, cei veniți după el, l-am creat și perpetuat.

Nu a acceptat niciodată mozaicul ideologic steril sau soluțiile politice care exclud oamenii. În calitate de președinte al României, Ion Iliescu și-a respectat cu strictețe rolul constituțional. Nu a încălcat principiile fundamentale ale democrației, nu a fost niciodată absent, lipsit de empatie sau de responsabilitate față de români”, explică Vasile Dîncu.

Social democratul clujean ține să evidențieze că Ion Iliescu a știut să respecte adversarii politici, să înțeleagă competiția și să apere chiar și vocile critice, precizând că fostul lideru PSD l-a salvat de trei ori de la excluderea din aprtid, chiar dacă l-a criticat.

Pot mărturisi personal că, deși am fost propus pentru eliminare din partid de trei ori pentru delictul de a-l fi criticat, cel care s-a opus, de fiecare dată, a fost chiar Ion Iliescu.

Nu am făcut parte din echipa lui Ion Iliescu în dinamica unei competiții interne a partidului, dar am învățat de la politicianul ajuns deja, la senectute, că emoția nu trebuie să dispară din politică, ci trebuie pusă în slujba ideilorși a promovării echității și a dreptății sociale”, susține Dîncu, adăugând că Ion Iliescu a trăit simplu, modest și discret, cu o preocupare constantă pentru lectură, gândire și pentru a înțelege viitorul. „În această simplitate și modestie a vieții sale am găsit poate cea mai autentică lecție despre esența unei politici dedicate binelui comun”, spune liderul PSD Cluj.

În opinia social democratului clujean, pentru dreapta politică, Iliescu va rămâne poate mereu un adversar, subliniind că pentru „stânga noastră el trebuie să devină un reper esențial, un simbol al solidarității cu cei mulți, al echilibrului și al responsabilității politice autentice”.

Patriotismul său a fost unul veritabil, asumat în deplină conștiințăa destinului istoric. Greșelile sale știm sigur că nu le vom repeta”, arată în mesajul său Vasile Dîncu.

Fostul președinte al Consiliului Național al PSD este de părere că moartea lui Ion Iliescu nu închide o pagină, ci semnalează nevoia urgentă de a reconstrui o stângă modernă și europeană, capabilă să lupte împotriva unei drepte hrăpărețe și corupte care a dominat România în multe momente.

Prin dispariția lui Ion Iliescu, suntem obligați să ne amintim că solidaritatea reală și apărarea celor vulnerabili sunt esența politicii autentice de stânga și nu populismele sau electoralismul pe care noi înșine, succesorii săi, le-am practicat adesea.

Cu toții – adversari ori parteneri ai săi – ar trebui, poate, să ne privim în oglindă și să răspundem sincer la întrebări simple pe care ni le poate pune un școlar: Ce am făcut noi în cele două decenii de când singurul și ultimul președinte de stânga a ieșit din mandat, după ce România era deja membră NATO și, în mandatul lui, se încheiaseră toate capitolele de negociere cu UE? Care a fost marele proiect al dreptei care a venit după Iliescu?” Sincer vorbind, sunt întrebări și pentru noi, cei de stânga, care am fost, în aceste două decenii, câțiva ani la putere în diferite combinații, singuri sau în coaliții. Istoria îl va judeca”, spun astăzi, cu decență, adversarii săi. Dar istoria nu este decât o narațiune scrisă și rescrisă mereu de învingători. Timpul, însă, îi va face dreptate lui Ion Iliescu, amintindu-ne de nevoia permanentă a solidarității și a echității într-o societate românească aflată de peste 35 de ani în căutarea unui nou proiect comun de viitor. La despărțirea de Ion Iliescu, rămânem cu datoria de a redescoperi și revigora adevăratele valori ale stângii pentru generațiile viitoare. Condoleante familiei și celor care l-au iubit și respectat!”, a transmis Vasile Dîncu.

Articolul Vasile Dîncu: Ion Iliescu a orientat România pe drumul euroatlantic într-o perioadă complicată apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *