April 17, 2026

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat convocarea unei reuniuni a Biroului Permanent Național pentru luni, în scopul analizării tensiunilor din Coaliția de guvernare, generate de pozițiile exprimate de unii parteneri față de organizarea ceremoniilor oficiale dedicate fostului președinte Ion Iliescu.

„Acțiunile și declarațiile recente ale unor membri ai Coaliției, care contravin obligațiilor legale și normelor de conduită, afectează relațiile dintre partidele semnatare ale Acordului politic și echilibrul necesar pentru funcționarea Guvernului”, a precizat Grindeanu.

PSD subliniază că respectul față de instituțiile statului și față de memoria istorică trebuie să primeze, iar organizarea ceremoniilor oficiale, prevăzute de lege în cazul decesului unui fost șef de stat, reprezintă o responsabilitate instituțională.

Reuniunea Biroului Permanent Național va evalua impactul acestor evenimente asupra Coaliției și va stabili o poziție clară privind viitorul colaborării guvernamentale, în condiții de respect reciproc și corectitudine politică.

PSD reafirmă angajamentul pentru o guvernare stabilă și subliniază că loialitatea, buna-credință și dialogul sunt esențiale pentru o colaborare durabilă în interesul cetățenilor.

Articolul Sorin Grindeanu anunță convocarea Biroului Permanent Național al PSD pentru analiza situației din Coaliția de guvernare apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *