Iubirea de arginți este unul dintre cele mai mari pericole pentru sufletul omenesc, fiind învăluită de o iluzie amăgitoare. Dorința de a strânge averi și de a acumula bogății transformă inima omului într-un loc sterp, golit de iubirea de Dumnezeu și de aproapele. În tradiția ortodoxă, această patimă este considerată o formă de idolatrie, deoarece pune materia mai presus de Creatorul ei. Sfântul Apostol Pavel ne avertizează că „iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor” (1 Timotei 6, 10), subliniind faptul că această patimă corupe nu doar moralitatea, ci și relația noastră cu divinul.
Omul stăpânit de iubirea de arginți ajunge să fie robul propriilor dorințe, pierzându-și libertatea spirituală. În loc să caute virtutea, dreptatea și mântuirea, el își îndreaptă toate eforturile spre acumularea de bogății trecătoare. Astfel, sufletul său devine din ce în ce mai împietrit, iar setea de avere nu face decât să adâncească golul interior. În viața omului dominat de iubirea de arginți, Dumnezeu este înlăturat, iar în locul Lui se instalează egoismul, lăcomia și invidia. Acestea îl conduc pe om la fapte rele, precum înșelătoria, furtul sau nedreptatea, doar pentru a-și satisface setea nesfârșită de bogății.
Ortodoxia ne învață că adevărata comoară nu constă în bunuri materiale, ci în virtute, în comuniunea cu Dumnezeu și în dragostea față de aproapele. Mântuitorul Hristos ne îndeamnă: „Nu vă strângeți comori pe pământ, unde molia și rugina le strică și unde furii le sapă și le fură, ci strângeți-vă comori în cer” (Matei 6, 19-20). Aceste cuvinte ne arată că bogățiile pământești sunt efemere, pe când cele sufletești sunt veșnice și aduc adevărata fericire.
Prin urmare, lupta împotriva iubirii de arginți este o necesitate spirituală. Ea presupune practicarea milosteniei, a smereniei și a recunoștinței față de Dumnezeu pentru ceea ce avem. Numai astfel putem scăpa de tirania acestei patimi și ne putem apropia de adevărata libertate a sufletului, care vine din comuniunea cu Dumnezeu.
Împărăția iubirii lui Hristos nu este o realitate îndepărtată, ci o chemare prezentă în viața fiecărui creștin. Această Împărăție nu este din această lume (Ioan 18, 36), dar ea începe chiar aici, în inima celor care trăiesc în iubirea lui Dumnezeu. Venirea Împărăției în noi presupune o transformare profundă, o deschidere a sufletului spre harul divin și o participare la viața lui Hristos.
Iubirea lui Hristos este cea care schimbă omul din interior, îl curățește și îl îndumnezeiește. Nu este o iubire sentimentală, ci o iubire jertfelnică, o iubire care se dăruiește total, așa cum Hristos S-a jertfit pentru lume. Prin această iubire, Împărăția lui Dumnezeu începe să prindă rădăcini în sufletul omului, făcându-l capabil să iubească fără condiții, să ierte și să slujească aproapelui.
Pentru ca Împărăția iubirii lui Hristos să vină în noi, trebuie mai întâi să ne deschidem inimile prin rugăciune, pocăință și împărtășire cu Trupul și Sângele Domnului. Sfântul Apostol Pavel spune că „Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14, 17). Aceste roade ale Duhului devin semne vizibile ale prezenței Împărăției în om, căci acolo unde este iubire adevărată, acolo este și Dumnezeu.
Împărăția iubirii nu poate veni în noi atâta timp cât trăim în egoism și în păcat. Mândria, invidia și ura sunt obstacole care împiedică harul lui Dumnezeu să lucreze în suflet. De aceea, Hristos ne cheamă la smerenie, la iertare și la iubire dezinteresată. Iubirea adevărată înseamnă să vedem în aproapele nostru chipul lui Dumnezeu și să ne raportăm la el cu respect și bunătate, fără să așteptăm nimic în schimb.
În Biserică, Împărăția lui Dumnezeu este deja prezentă prin lucrarea Sfintelor Taine și prin comuniunea credincioșilor în iubirea lui Hristos. Fiecare Liturghie este o anticipare a acestei Împărății, unde Hristos Se oferă pe Sine ca hrană duhovnicească și ne cheamă să fim una în iubirea Lui. În această comuniune sfântă, omul se transformă și devine purtător al Împărăției, răspândind în lume lumina lui Hristos.
Împărăția iubirii lui Hristos nu este un ideal îndepărtat, ci o realitate pe care fiecare creștin este chemat să o trăiască zilnic. Ea vine în noi atunci când ne lăsăm modelați de harul divin, când iubim fără măsură și când trăim nu pentru noi înșine, ci pentru Dumnezeu și pentru aproapele. Aceasta este adevărata viață în Hristos – o viață în care iubirea devine singura lege și singura cale spre mântuire.
Pr. Marius Matei
Articolul Iubirea de arginți apare prima dată în ziarulfaclia.ro.