April 17, 2026

Pe 8 septembrie profesorii sunt hotărâți să boicoteze începerea noului an școlar ca urmare a măsurilor implementate de Guvern în domeniul educației. Acest lucru a fost confirmat și de către liderul profesorilor sindicaliști clujeni Lucia Cojocaru. Astfel, președinta Sindicatului Liber al Învățământului Preuniversitar Clujean (SLÎPC) a declarat pentru ziarul „Făclia” că în data de 8 septembrie nu se vor desfășura nici un fel de festivități. „Vom boicota această zi”, a informat Lucia Cojocaru, „în loc să fie o deschidere festivă, nu se vor derula nici un fel de festivități, în nicio unitate de învățământ”. În aceeași zi, la București, vor fi peste 30.000 de cadre didactice, care vor protesta în fața Guvernului, iar de acolo vor porni într-un marș parcurgând 15 km până la Cotroceni pentru a-și spune ofurile.

Protest în fața ISJ Cluj

La protestele din prima zi de școală de la București vor participa cadre didactice din întreaga țară, dar și din județul Cluj. De asemenea, în data de 4 septembrie 2025 profesorii clujeni vor protesta în fața Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Cluj între orele 12.00 și 14.00, a spus Lucia Cojocaru. Aceasta a participat luni, 25 august 2025, în cadrul Consiliului de Administrație al ISJ Cluj, unde au fost prezentați noii directori de școli, „numiți politic” în opinia președintei SLÎPC.

În cea de-a 18-a zi de proteste a sindicaliștilor din învățământ, președinta SLÎPC a precizat că profesorii n-au găsit înțelegere la autorități: „Suntem în a 18 zi de protest în fața Ministerului Educației și Cercetării. Ministrul educației ne ignoră total. Nu avem un dialog, nici cu dânsul, nici cu Guvernul, cu nimeni. Nu vor să ne asculte, nu vor să vadă care este situația reală. În toate intervențiile noastre de la nivelul ministerului, guvernului, chiar și la președintele Nicușor Dan, nu am găsit nici un fel de înțelegere. Noi am încercat să amânăm aceste decizii care sunt radicale, făcute în pripă și fără nicio documentație sau un studiu prealabil. Am cerut măcar un an să amânăm aceste restricții care se întrevăd fiindcă este bulversat întregul sistem de învățământ. Nu se poate să introducem, cum spune domnul ministru, încă o bancă în clasă fiindcă aici este vorba de elevi, nu de bănci. Nu este neapărat vorba de cele două ore, de faptul că ni s-au mărit normele”.

Liderul clujean a mărturisit că în toată activitatea sa sindicală nu a întâlnit o asemenea reticență: „De când sunt în toată activitatea nu am întâlnit asemenea oameni cu care nu putem sta de vorbă, care resping orice propunere a noastră. Eu cred că vor să nimicească învățământul de stat, aceasta este concluzia mea”.

Măsuri noi, metode vechi

Având peste 40 de ani de vechime în învățământ, Lucia Cojocaru a spus că prin noile măsuri revenim la vechile metode din comunism: „Am peste 40 de ani vechime în învățământ și revenim la vechile metode din comunism când profesorul de educație fizică preda și geografie și engleză. Nu se poate ca un profesor de educație fizică să aibă completare cu fizică sau chimie. Ce calitate are atunci actul educațional?”.

Totodată, liderul de sindicat a atras atenția asupra unor măsuri din anul școlar viitor care vor afecta atât profesorii cât și elevii: „Nu se poate ca în mediul rural să comasăm clasele de a VII-a cu clase terminale de a VIII-a. Nu se poate să ducem copiii dintr-un sat într-un centru de comună. Supunem la un efort atât profesorii, cât și elevii și este inuman ce se întâmplă la acest moment”. În final, Lucia Cojocaru a transmis un mesaj pentru profesori: Să fiți uniți, să nu credeși că acest Guvern și ministru ne pot doborî, să ținem aproape pentru că numai așa vom fi puternici. Vom rezista. Nu cedăm”. În cea de-a 18 zi de protest, marți, 26 august 2025, peste 350 angajați din educație au pichetat sediul Ministerului Educației. „Am arătat din nou că profesorii nu pot fi ignorați. Legea 141/2025 trebuie abrogată, pentru că distruge educația! O lege care lovește în școală lovește în viitorul României. Ne revedem mâine, în același loc, cu aceeași hotărâre. Nu cedăm!”, au transmis reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.

 

Tia SÎRCA

Articolul Profesorii boicotează festivitățile de început de an școlar apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *