April 17, 2026

 

Pachetul 2 de măsuri nu va produce un mare cutremur în sistemul de impozitare, însă pe termen mai lung eu sunt destul de pesimist şi nu cred că anul viitor vom scăpa fără alte creşteri de impozite, a declarat Lucian Barbu, Tax Partner NNDKP – Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, la o dezbatere de specialitate. „Pachetul 2 ca atare eu unul nu-l văd aşa de natură a produce vreun mare cutremur în sistemul de impozitare, dar pe termen mai lung eu sunt destul de pesimist. Nu cred că anul următor vom scăpa fără alte creşteri de impozite, în mod realist. Să ne gândim că, dacă anul ăsta reuşim să ducem deficitul la 7%, oricum discutabil, dar să zicem, pentru anii următori deficitul va trebui să scadă. Ţinta de deficit e undeva la 3%. E adevărat că mai putem lungi pelteaua, prin negocieri cu Comisia Europeană şi aşa mai departe, dar nu e sustenabil să fii cu deficit de 7% foarte mulţi ani la rând. Să ne gândim şi că Europa se înarmează. Vrem nu vrem, ne place nu ne place, vor fi nişte cheltuieli suplimentare acolo, care trebuie finanţate. De unde le finanţăm? Teoretic, din reducerea de cheltuieli şi din colectarea mai bună, cel puţin la nivel declarativ. Practic vorbind, având în vedere istoricul, mie mi se pare puţin probabil, repet, să scăpăm de alte creşteri de impozite în viitorul relativ apropiat”, a afirmat acesta.

Barbu a subliniat că direcţiile clare în care trebuie să meargă România sunt reducerea risipei, a evaziunii fiscale şi îmbunătăţirea colectării, însă „teoria e verde, iar practica maro”. „De principiu, sunt nişte direcţii clare în care ar trebui mers. Punctul 1 – o reducere a cheltuielilor, dar a risipei, nu a cheltuielilor de investiţii, pentru că avem nevoie de investiţii, investiţii făcute cu cap, care să genereze creşterea economică, nu doar de dragul de a cheltui nişte bani, căci şi asta a fost o problemă până acum. Şi 2 – acţiuni mai ferme pentru reducerea evaziunii şi îmbunătăţirea colectării. Adică, astea sunt principii de bază de la care trebuie plecat. Bineînţeles, adică înainte să te apuci să creşti impozitele, asigură-te că ai nişte cheltuieli ţinute sub control şi că reuşeşti să colectezi ceea ce ai de colectat. Dar, cum se zice, teoria e verde, practica e maro. Despre lucrurile astea se vorbeşte de ani de zile”, a susţinut el.

Potrivit acestuia, încă dinainte de pandemie România avea „ceva probleme” de deficit, în special deficit structural. „Pandemia, cumva, a venit şi a temporizat lucrurile, ne-a dat un fel de respiro, deoarece chiar şi înainte de a avea povestea asta cu pandemia România se îndrepta cu paşi mai înceţi să zicem, dar totuşi se îndrepta spre acelaşi gen de probleme pe care le avem acum”, a menţionat specialistul.

Articolul Anul viitor nu vom scăpa fără creșteri de impozite! apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *