April 17, 2026

În Pachetul 2 de măsuri liberale CASS va fi mai mare pentru independenți și profesii liberale. Baza de calcul a contribuției la sănătate urcă de la 60 la 72 de salarii minime brute/an pentru persoanele care au activități PFA-urilor sau profesii liberale. Inițial se punea problema a 90 de salarii minime. Din punct de vedere al guvernului, măsura înseamnă creșterea veniturilor la buget. Decizia guvernului a creat însă puternice nemulțumiri în rândul practicanților, considerând-o nejustificată și forțată.

Conf. univ. dr. Ciprian Păun, cadru didactic la UBB Cluj și avocat, precizează: „Dincolo de interesul personal – eu având și calitatea de avocat – consider că pentru colegii de profesie mai noi, care au venituri mai mici, din punct de vedere financiar măsura este absolut un dezastru!”

O zonă a incertitudinilor

Avocatul Păun adaugă: „Vă propun să abordăm problema și din perspectivă etico – filozofico – fiscală. Pentru că mecanismul acesta de contribuții face parte dintr-o filozofie mai amplă care ar trebui să guverneze impozitarea profesiilor liberale. Fiind denumită „liberală” profesia respectivă se bazează pe un caracter excepțional al prestărilor de servicii. Adică diferența între activitatea curentă a unui angajat și – de pildă – activitatea unui avocat, a unui arhitect sau a unui medic de familie constă în faptul că lucrul acestora din urmă nu se bazează pe o anume continuitate. Eu pot să mă duc la serviciu și să nu am niciun client, deci să încasez zero lei. Ca urmare, orice înăsprire pe zona aceasta de impozitare nu face altceva decât să creeze o incertitudine în profesie”.

Măsura va genera inflație

Avocatul Ciprian Păun consideră că măsura de extindere a bazei de calcul în ceea ce privește contribuția CASS se va proiecta asupra costurilor serviciilor aferente, iar cel care finalmente va suporta această creștere va fi clientul. „Este evident că extinderea bazei de calcul a contribuției la sănătate va însemna o creștere a onorariilor aplicate clienților, creștere pe care aceștia din urmă vor trebui să o suporte – precizează avocatul Păun. Or această chestiune va genera în piață inflație. Pe de altă parte vom vedea foarte mulți oameni care vor părăsi profesiile liberale spre zone în care au statut de angajat, unde lucrurile sunt mai clare. Adică, în calitate de salariat, primești o anumită sumă cu titlu de venit net, în timp ce angajatorul îți suportă toate contribuțiile la stat. Dar ceea ce ar trebui să ia în calcul guvernul este faptul că tocmai această pătură a profesiilor liberale, alături de antreprenori, în orice socitate liberă și democratică duce mai departe activitatea economică. Ca să nu mai spunem că din punct de vedere etico-fiscal profesile liberale sunt dintre dintre cele mai active economic”.

Am contribuit dar nu am beneficiat

Ciprian Păun adaugă faptul că dincolo de contributivitate problema trebuie abordată și sub alt aspect: „Eu, care practic avocatura, de exemplu, ce obțin din banii pe care îi plătesc la CASS? Am contribuit la maximum în permanență sub acest aspect dar nu am beneficiat niciodată nici măcar de o rețetă compensată. În primul rând din decență, pentru că nu am dorit să iau din resursele altora care nu își permit financiar să-și achite medicamentele. Iar în al doilea rând nu am avut timpul disponibil pentru a sta la rând, la medicul de familie, în vederea primirii unor servicii gratuite, deoarece în dreptul meu este o incompatibilitate de program. Eu nu pot să-mi las beneficiarii serviciilor mele să aștepte, să le modific agenda întâlnirilor: timpul și natura profesiei nu îmi permit. Majoritatea profesiilor juridice se desfășoară într-un program 8,00 – 16,00 sau 17,00. Timp în care eu nu le pot spune clienților, procurorilor sau judecătorilor, organelor de carcetare penală: ”Vă rog să aveți înțelegere față de mine. Știți… eu la ora cutare trebuie să fiu la medicul de familie ca să-mi ridic rețeta”. Nimeni va accepta un astfel de argument” – specifică conf.univ. dr. Ciprian Păun.

„Nu-mi permit concedii medicale!”

În opinia acestuia un avocat nu poate să-și permită concedii medicale. „Eu, ca practicant al unei profesii liberale, nu-mi permit să stau acasă în concediu medical, să spun „Lasă, statul mă plătește!”. Nu, eu dacă stau acasă nu mă plătește nimeni. Aș vrea să fiu bine înțeles: eu nu mă plâng de profesia mea. Eu doar vreau să scot în evidență faptul că suma pe care noi plătim cu titlul de contribuție la asigurările de sănătate nu are o contraprestație în anumite servicii suplimentare pe care ar trebui să le primim”– menționează avocatul Ciprian Păun.

Se impunea un mecanism de scalare

Avocatul precizează că majoritatea colegilor de breaslă câștigă între 1500 și 4000 de euro. Dacă se face un calcul la felul în care ministerul – sau legiuitorul – a gândit cuantumul contribuției către CASS, în mod evident…”este vorba de lipsă de viziune și de elemente de date statistice. Toți cei care suntem în profesii liberale ne depunem la Fisc declarațiile de venit. Or cei de la Fisc pot vedea clar care sunt veniturile unei persoane cu profesie liberală. Ca urmare, se putea face o simulare din care să rezulte o contribuție la CASS clară, obiectivă. Eu, care am o vechime și o clientelă, poate câștig ceva mai mult și cumva aș face față contribuției. Dar eu pot fi o exccepție. Ce facem cu tinerii avocați, cei care sunt la primii ani în carieră? Această supra-impozitare îi sufocă financiar, pur și simplu. De aceea era bine ca înainte de a lua această decizie legată cunatumul contribuției CASS să fie gândit un mecanism de scalare proporțional, în funcție de câștig. Or, în cazul măsurii propuse de guvern nu mai putem vorbi de o filozofie liberală. Este altceva!” menționează Ciprian Păun.

Beniamin Pascu

 

 

Articolul Conf. univ. dr. Ciprian Păun, avocat: Guvernul ignoră filozofia liberală! Supra-impozitarea CASS sufocă profesiile independente! apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *