April 17, 2026

Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este pomenită de Biserică în 29 august, zi de Post.

Viaţa Sfântului Ioan Botezătorul ne este cunoscută în toată simplicitatea şi rigoare ei, spune Părintele Nicolae Delarohia (N. Steinhartd). Mai de folos ar fi însă de evocat, aşa cum arată Părintele Nicolae, însuşirile acestui sfânt căruia râvna poporului lui Dumnezeu nu a şovăit să-i atribuie aripi de înger, iar acestea sunt:
– absoluta smerenie;
– capacitatea de a iubi pe un altul nu numai ca pe sine ci şi mai mult decât pe sine;
– capacitatea de a recunoaşte superioritatea altuia;
– capacitatea de a şterge şi anula sinea proprie înlocuind-o cu a altuia.

I se spune înger în trup sau om îngeresc, de cât de aspră i-a fost viaţa în pustie şi de cât de intransigentă asceza, iar moartea, timpurie, „constituie o dovadă a ceea ce istoricilor contemporani şi ilustrului nostru compatriot Mircea Eliade în special le place a numi absurditatea istoriei”. (Nicolae Steinhardt, „Dăruind vei dobândi”)

Irod (Agripa), stăpânitor al Galileii, a avut mai întâi de soţie pe fiica regelui Arabiei, şi a petrecut cu ea multă vreme. „Apoi, rănindu-se de frumuseţea Irodiadei, femeia fratelui său, Filip, a luat-o pe ea de soţie, învoindu-se astfel la pofta lui necurată. El, după dorinţa acelei desfrânate, a gonit pe femeia sa cea dintâi după lege şi a luat-o pe ea, femeia fratelui său – împotriva legii”. („Vieţile Sfinţilor”)

Iar aceasta a făcut de pe când trăia Filip, fratele său: „Irod i-a luat pe femeia lui şi mare rău i-a făcut, făcându-se ca un răpitor desfrânat şi amestecător de sânge. („Vieţile Sfinţilor”)

N-a suferit Sfântul Ioan Botezătorul, râvnitorul Legii lui Dumnezeu, defăimătorul păcatelor omeneşti şi propovăduitorul pocăinţei, o fărădelege ca aceasta; ci mustra pe faţă pe Irod înaintea tuturor, ca pe un desfrânat şi răpitor.

Acela, nesuferind mustrările, a poruncit să fie aruncat în temniţă Ioan, legat cu lanţuri.

„Dar mai ales Irodiada se mânia asupra sfântului şi voia ca îndată să-l ucidă; dar nu putea, oprind-o însuşi Irod şi păzind pe cel legat de femeia care sufla cu ucidere. Irod n-a voit să-l omoare, ştiind pe Ioan că este bărbat drept şi sfânt, şi pe care mai înainte îl asculta cu plăcere şi luând aminte la cuvintele lui, multe le făcea bine şi se temea să-l ucidă”. („Vieţile Sfinţilor”)

Sfântul Ioan a stat în temniţă multă vreme şi se adunau la dânsul ucenicii lui, pe care el, învăţându-i mult, îi încredinţa despre Mesia, Care venise acum în lume şi la Care îi şi trimitea, precum se spune în Evanghelie.

Fiind ziua de naştere a lui Irod şi sărbătorindu-i-se aniversare, s-a făcut praznic mare la care au fost invitaţi demnitarii statului. Acolo, la praznic, fiica din prima căsătorie a Irodiadei, Salomeea, a dansat; dansul său atât i-a plăcut şi l-a tulburat pe rege, ameţit de băutură şi aprins de poftă, încât i-a spus: cere-mi ce vrei, până la jumătătate din regatul meu. Iar aceasta a cerut, la sfatul Irodiadei, capul lui Ioan Botezătorul.

„Regele Irod atunci s-a cutremurat. Nu era deloc dispus să-l omoare pe Ioan despre care ştia că norodul îl socoteşte proroc; şi apoi nici omul nu-i era cu totul antipatic; în felul lui îl respecta şi consimţise la arestarea lui numai ca să scape de gura muierii. Nerodului, ameţit cum era, i-a fost însă ruşine să-şi calce nesăbuitul jurământ. Ar fi putut prea bine să-i explice fetei: ţi-am făgăduit până la jumătatea regatului meu, dar omul acesta preţuieşte mai mult decât jumătate din regatul meu, astfel, încât nu ţi-l pot da; cere-mi altceva”. (Nicolae Steinhardt, „Dăruind vei dobândi”)

Aşa, „ticălosul, nevrând să-şi calce jurămîntul, nici să mâhnească pe jucătoare şi pe nelegiuita ei mamă, a lepădat frica prin care se temea să ucidă pe Ioan, şi, uitând sfinţenia aceluia, s-a umplut de îndrăzneală spre vărsarea sângelui cel nevinovat; şi, trimiţând îndată pe călău în temniţă, a poruncit să-i taie capul lui Ioan şi să-l aducă pe tipsie”. (Vieţile Sfinţilor)

Mergătorul Înaintea lui Hristos, Sfântul Proroc Ioan a fost tăiat în temniţă, noaptea târziu, pentru mustrarea fărădelegii lui Irod cu Irodiada.

Acest rege, Irod, după uciderea Sfântului Ioan Înaintemergătorul, a făcut o altă răutate şi mai mare, pentru că a batjocorit pe Domnul nostru Iisus Hristos, în vremea pătimirii Sale cea de bună voie pentru noi, aşa cum arată Sfântul Evanghelist Luca.

Irod, cu ostaşii săi, luându-l în râs, L-a îmbrăcat în haină strălucitoare pe Iisus şi L-a întors la Pilat.

În ziua aceea, Irod şi Pilat s-au făcut prieteni unul cu altul, pentru că mai înainte era duşmănie între ei.

„După acestea izbândirea lui Dumnezeu asupra ucigaşului de proroc şi a batjocoritorului lui Hristos a fost aproape; pentru că pe de o parte sângele lui Ioan striga către Dumnezeu asupra lui – precum de demult al lui Abel asupra lui Cain -, iar pe de alta, pe lângă alte fărădelegi, şi batjocora făcută de dânsul Domnului, trăgea asupra lui vrednică pedeapsă de la Dumnezeu, dreptul Judecător”. („Vieţile Sfinţilor”)

Judecata lui Dumnezeu a venit asupra lui Irod, a Irodiadei şi a Salomeei, chiar în timpul vieţii lor pământeşti.

Regele arab Aretas a făcut război împotriva lui Irod. Învins, Irod a căzut victimă mâniei împăratului roman Gaius Caligula şi a fost exilat, împreună cu Irodiada şi Salomeea, prima oară în Galia, apoi în Spania.

Trăind în Spania, în oraşul Lerida (Loredo), Irod, Irodiada şi Salomeea, aceasta din urmă, într-o iarnă, a vrut să traverseze râul îngheţat, Sikaris. Dar gheaţa s-a rupt şi a căzut în apă până la gât. Gheaţa s-a strâns în jurul gâtului ei şi ea se rotea, dansând cu picioarele în apă, precum a dansat cândva la curtea lui Irod. Cu toate acestea, nu a putut nici să se ridice, nici să se scufunde, până când o bucată ascuţită de gheaţă i-a retezat capul. Apa i-a purtat trupul în aval, iar capul a fost adus Irodiadei pe o tipsie, precum odată a fost adus capul Sfântului Ioan Botezătorul. (surse: Vieţile Sfinţilor – paginiortodoxe.tripod.com; „Dăruind vei dobândi”, Nicolae Steinhardt – Monahul Nicolae Delarohia, Editura Mănăstirii Rohia, 2006; https://doxologia.ro) 

Articolul Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *