Măsurile anunțate de autorități în învățământul românesc sunt aspru contestate de profesorul universitar clujean Ciprian Mihali, care avertizează că reformele propuse riscă să amplifice inegalitățile sociale și să slăbească grav calitatea actului educațional.
Universitarul Ciprian Mihali trage un semnal de alarmă cu privire la noile măsuri anunțate de Ministerul Educației, avertizând că ar putea agrava starea deja precară a sistemului educațional din România.
„Reformele propuse au fost luate pe repede înainte și, sincer, acestea nu sunt reforme. Ministrul – prietenul și colegul meu – ne promite că de acum încep adevăratele reforme, ceea ce, sincer, poate să ne dea fiori. Dacă aceste măsuri nu au fost reforme, atunci ce urmează?”, se întreabă retoric profesorul Mihali.
El atrage atenția că actualul sistem este deja „profund inegalitar și cronic subfinanțat”, iar măsurile anunțate – precum comasarea programelor, fuziunile și reducerile de personal – nu fac decât să slăbească învățământul superior. „Măsurile pe care universitatea noastră, de exemplu le ia, sunt de reducere a programelor, de comasare, de fuziune – în condițiile în care oricum stăm prost la formarea de specialiști și cercetători. Economiile pe care le facem, prin comasarea brutală a unor departamente, duc în final la o economie de cel mult 2.000 de lei pe lună”, spune Mihali
Un risc structural cu impact social major
În opinia profesorului clujean, problema nu este doar românească. „Riscul aici cred că este unul structural, care nu ține doar de sistemul românesc. Acum pot să spun apăsat: unul dintre cele mai mari riscuri care amenință în acest moment cu creșterea rasismului, urii și intoleranței este exact acest gen de măsuri neoliberale, luate strict pentru a repara bugete și a ignora oameni”, Mihali.
Profesorul critică ferm și ideea comasării școlilor din mediul rural. „Comasările de școli în mediul rural nu au nicio logică. Ni s-a indus ideea că am huzurit ani de zile, inclusiv în educație, că am cheltuit dincolo de ce aveam în portofel, și că acum trebuie să plătim. Dar când ai bani puțini, când arăți palid, și ești întrebat de ce arăți palid, iar apoi ți se ia și suntem într-un cerc vicios”, a arătat profesorul.
Buget insuficient, efecte devastatoare
Ciprian Mihali subliniază că România are una dintre cele mai mici finanțări per elev sau student din Europa. „Învățământul nostru este cronic subfinanțat. Finanțarea per elev sau student este printre cele mai mici din Europa. Orice artificiu ai face pornind de la această situație, nu avem cum să echilibrăm bugetele. De exemplu, bugetul alocat pentru un student este de aproximativ 6.000 de lei pe an. Nu poți educa un student cu acești bani.
Numărul burselor se reduce, iar studenților li se spune să muncească. Am studenți care vor să lucreze dar angajatorii nu mai acceptă program part-time. Am avut studenți nevoiți să renunțe la locurile de muncă pentru că nu există nu există flexibilitate de program și nici facilități fiscale pentru angajatori. Abandonul școlar universitar își are, în parte, originea și aici.
Mi se pare clar că vorbim de cauze sistemice. Continuăm să avem un buget al Educației mult subdimensionat, iar din această cauză orice comasare, fuziune sau mărire de norme nu rezolvă problema. Acestea sunt măsuri cosmetice, aplicate doar pentru a ajunge până la 1 ianuarie, ca să putem construi un nou buget.
Dacă vom merge în continuare cu un buget al Educației de 2,3% din PIB și cu unul al Cercetării mai mic decât al țărilor africane, nu avem nicio șansă. Sunt măsuri care întrețin și sporesc inegalitățile sociale și, mai grav, le fac invizibile”, a mai subliniat profesorul.
Educația nu este un lux, ci o necesitate
Ciprian Mihali încheie cu un avertisment grav: „Copiii și studenții din România sunt săraci. Și un student sărac nu e performant. Exotismul studentului care caută o bere mai ieftină într-o crâșmă de cartier e de fapt disperarea lui de a-și gestiona puținii bani. Dacă elevul sărac nu face meditații, nu intră la liceu. Dacă nu intră la un liceu bun, se ratează. E o succesiune de cauzalități care provoacă excludere socială.”
Articolul Profesorul universitar Ciprian Mihali critică dur reformele din Educație: „Aceste măsuri nu sunt reforme, sunt pași spre excludere socială apare prima dată în ziarulfaclia.ro.