Isabel Diana Leucuța, cunoscută anterior în lumea modellingului sub numele „Isa”, ocupă de opt luni funcția de consilieră a ministrului Educației, Daniel David, potrivit informațiilor publicate de Fanatik.ro.
În trecut, Isabel Leucuța a activat ca fotomodel, colaborând cu agenția MModels. Ulterior, s-a orientat către domeniul comunicării și marketingului, obținând o diplomă de licență în Științe Politice și Administrative și un masterat în media digitală și studierea jocurilor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Potrivit profilului său de pe LinkedIn, consiliera este specialist în social media, marketing și grafică digitală. De asemenea, colaborează part-time cu Universitatea Babeș-Bolyai, ocupându-se de imaginea instituției. Experiența ei profesională include și activități de voluntariat la evenimente majore, precum festivalul Untold, Jazz in the Park și Transilvania International Film Festival (TIFF).
Vizită oficială la Chicago
La începutul acestui an, Isabel Leucuța l-a însoțit pe ministrul Daniel David într-o vizită oficială în Statele Unite, la Chicago, Illinois. Delegația, inițiată de The University of North Carolina at Chapel Hill, a inclus și alți reprezentanți din mediul universitar clujean, printre care Alexandra Muțiu, decanul FSEGA, și profesorul universitar Răzvan Mustață.
Numirea fostului fotomodel în funcția de consilieră a stârnit interesul publicului, atât prin prisma traseului său profesional, cât și a profilului său de comunicare, considerat neconvențional pentru o astfel de poziție.
Articolul Fost fotomodel, consiliera ministrului Educației apare prima dată în ziarulfaclia.ro.