April 19, 2026

Duminecă, 14 septembrie. a.c., de Sărbătoarea Sf. Cruci, a avut loc în localitatea de naștere a poetului Ioan Alexandru, Topa Mică, un parastas de cinsitire a celui care a fost omul de cultură și fiu al satului, poetul de inegalabilă valoare, Ioan Alexandru, membru marcant al generației 60, care a deschis procesul de înnoire al poeziei noastre moderne.

Parastasul a avut loc la ora 15, în biserica satului, fiind organizat de părintele slujitor al bisericii și fiul poetului, Ștefan, dimpreună cu prietenul devotat al poetului, Liviu Petrina, participanți, cu o zi înainte, la serbătoarea revistei „Echinox” de la Cluj-Napoca. Fiul poetului și prietenul devotat al tatălului său, Liviu Petrina, cunoscut nouă tuturor pentru cărțile sale despre Japonia (inclusiv un manual de învîțare a limbii japoneze), au ținut să organizeze acest parastas, duminică (avansând cu câteva zile ziua comemorării de 16 septembrie), deoarece fiul poetului avea bilet de întoarcere pe aeroportul din Sibiu în aceeași seară. La parastas au luat parte un mare număr de săteni, care au participat apoi la un moment cultural de adevărată elevație, începând cu frumosul cuvânt de evocare al preotului pentru cel prăznuit. I-a învitat alături, la o masă improvoizată ad-hoc, pe oaspeții de bază ai evenimentului, respectiv, fiul poetului Ștefan, omul de cultură Liviu Petrina și Mircea Popa, critic și istoric literar, care a reprezentat breasla scriitoricească clujeană la acest moment comemorativ important. Principalul moment al comemorării l-a reprezentat cuvântul lui Liviu Petrina, care a evocat momentele dramatice ale revoluției, când Ioan Alexandru a ridicat crucea în fața plutoanelor pregătite să tragă, cerând fraternizare și încetarea focului. A evocat apoi activitatea sa parlamentară și misionar-creștină, soldată cu fixarea Sf. Cruci în Parlamentul țării și cu formula finală din jurământul aleșilor. Ioan Alexandru, a avut un rol hotărâtor și din reactivarea fostului Partid Național-Creștin și a luptelor pentru democrație care au urmat. Istoricul literar Mircea Popa a făcut o sinteză a rolului literar cu totul special pe care Ioan Alecxandru l-a jucat în procesul de reconsiderare a marii poeziii interbelice, în mod direct a lui Lucian Blaga, sfidând interdicția din 1961, cu ocazia morții poetului, când, împreună cu Teohar Mihadaș, a însoțit sicriul poetului până la locul de odihnă de la Lancrăm, A subliniat apoi rolul său important avut de poezia sa în privința reabilitării religiosului și a tematicii de mare nivel patriotic din Imnele sale. Ca om a fost un ardelean pur sânge, cu o oratorie de mare efect, prin care a făcut elogiu credinței, familiei și al tradiției strămoșești. Toate acestea au fost cuprinse în cartea pe care Liviu Petrina a pregătit-o pentru cinstirea lui Ioan Alexandru, intitulată Lui Ioan Aleexandru, cum îi răspundem?. Comemorareaa unui sfert de secol de la plecarea sa,carte pe care a dăruit-o tuturor celor prezenți. A dăruit de asemenea bisericii sulul frumos copiat al poeziei Casa noastră, text cititi cu multă emoție de Ștefan Alexandru în fața mulțimii prezente.

La eveniment au participat și alți doi profesori univesitari din familia Petrina și soția reputatul taragotist Mitru Fărcaș, care deține o versiune proprie a Imnului Transilvaniei, cântat de festivități de regretatul instrumentist.

M. P.

Articolul Parastas pentru poetul Ioan Alexandru la 25 de ani de la deces apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *