April 19, 2026

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, lansează un demers public adresat administrațiilor locale din Transilvania, prin care solicită sprijin pentru continuarea și finalizarea unuia dintre cele mai importante proiecte medicale din România: Spitalul Regional Monobloc pentru Copii din Cluj-Napoca.

Apelul vine în contextul deciziei recente a Guvernului de a nu include, pe lista finanțărilor prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), nici acest spital și nici Centrul de Transplant Multiorgan – două proiecte considerate printre cele mai avansate din țară.

„Cel mai matur proiect, dar lăsat în afara PNRR”

Alin Tișe subliniază că, la fiecare etapă de analiză a PNRR, spitalul regional pentru copii figura printre cele mai bine pregătite investiții, fiind deja în fază de licitație sau, în prezent, la etapa de execuție a lucrărilor. Cu toate acestea, proiectul nu a fost selectat pentru finanțare.

„Decizia conduce la pierderea unei șanse reale de finanțare europeană, în condițiile în care spitalul putea fi realizat fără probleme până la închiderea programului. Este greu de înțeles de ce proiecte mai puțin avansate au primit sprijin, iar unul cu o asemenea importanță strategică a fost ignorat”, a transmis Tișe.

În fața acestei situații, liderul Consiliului Județean Cluj a trimis adrese oficiale către președinții consiliilor județene și primarii municipiilor reședință de județ din regiunile Nord-Vest și Centru, cerând sprijin concret: documente de susținere, demersuri politice și instituționale, precum și lobby public.

„Adevărații beneficiari ai acestui spital nu sunt doar clujenii, ci toți copiii din Transilvania și chiar din alte regiuni ale țării. De aceea, este nevoie de o susținere regională, nu doar locală. Este un proiect pentru întreaga Transilvanie”, a subliniat Tișe.

Contribuții deja asumate și apel la solidaritate

Consiliul Județean Cluj a alocat fondurile necesare lucrărilor planificate pentru acest an, însă președintele instituției avertizează că, asemenea tuturor spitalelor regionale, proiectul nu poate fi dus la capăt exclusiv din resurse locale. Este nevoie atât de implicarea guvernului, cât și de sprijinul administrațiilor județene și municipale.

Spitalul Regional Monobloc pentru Copii din Cluj-Napoca este gândit să devină un centru medical de referință, capabil să deservească întreaga regiune de Nord-Vest, dar și cazuri complexe din întreaga țară. Noul complex medical ar urma să înlocuiască vechile pavilioane dispersate ale Spitalului de Copii, oferind condiții moderne pentru pacienți și personalul medical.

În final, Alin Tișe a făcut un apel public la unitate și responsabilitate:
„Acest spital nu este doar un proiect al Clujului, ci al întregii regiuni. Îi rog pe colegii mei din administrațiile locale să sprijine acest demers. Transilvania are imperios nevoie de o infrastructură medicală modernă, iar Spitalul Regional pentru Copii este o prioritate absolută.”

 

Articolul Alin Tișe face apel la solidaritate regională „Spitalul Regional Monobloc pentru Copii trebuie susținut de întreaga Transilvanie” apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *