April 19, 2026

În această perioadă de toamnă la Memorialul Gherla continuă serile dezbaterilor istorice. Zilele trecute invitatul evenimentului a fost istoricul Dragoș Ursu, un bun cunoscător al perioadei prigoanei comuniste, care a adus multe suferințe poporului nostru din vremea comunistă.

Mărturisiri, lepădări, exorcisme. În vremea aceea aceste cuvinte au căpătat sensuri răstălmăcite, adesea distorsionate de duhul „reeducării”. Ascunse decenii la rând prin arhive sau, dimpotrivă, readuse în actualitate și reciclate în discursuri publice, fragmentele acestei istorii contrafăcute continuă să reprezinte un teren minat pentru cercetători. „Pericolul”, avertizează istoricul Dragoș Ursu, „este capcana tocmirii unor tribunale ale memoriei, chemate să emită verdicte și să împartă dreptatea”. Efortul de a trata memorialistica drept o sursă unitară pentru reconstituirea fenomenului reeducării – sau tentativa de a împăca mărturii contradictorii într-o narațiune coerentă – se poate dovedi, remarca el, „o rețetă falimentară”.Cu acest avertisment în minte, evenimentul de la Gherla a propus o dezbatere necesară: „Mitropolitul Bartolomeu Anania și reeducarea de la Aiud: istoria unei controverse memoriale.” În dialog cu Nicoleta Pălimaru, Dragoș Ursu a încercat să contureze un set de întrebări-cheie pentru (re)lectura acestui episod complex al istoriei recente: Care era identitatea politică a părintelui Bartolomeu Anania în momentul arestării? Cum s-a raportat el la procesul reeducării din Aiud?
Ce rol a avut în „limpezirea teologică” a celorlalți deținuți? Ce contribuție a avut la așa-numita „Carte a reeducării”? Și, poate cel mai important: cine și când a creat controversele privind poziția sa în acei ani? Autor al volumului „Reeducare și represiune în comunism. O istorie politică a închisorii Aiud”, Dragoș Ursu este una dintre vocile cele mai documentate pe tema mecanismelor represive și a „laboratorului” de la Aiud. Dezbaterea, moderată de părintele Grigorie Benea, amfitrionul întâlnirii a promis o discuție liberă și lucidă, în care istoria recentă e reexaminată cu respect, dar și cu spirit critic. Pentru Memorialul Gherla, acest tip de întâlnire nu este doar un exercițiu de memorie – ci o invitație la reflecție asupra felului în care ne raportăm, astăzi, la adevăr, mărturie și iertare.

În pragul sărbătorilor de Crăciun la Memorialul Gherla vor mai fi organizate astfel de întâlniri cu creștinii gherleni, obișnuiți deja cu astfel de evenimente spirituale.

Szekely Csaba

Articolul Un nou invitat la Memorialul Gherla: istoricul Dragoș Ursu apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *