Interviu cu domnul Mircea Moroșan, primarul orașului
Orice localitate își are personalitatea sa, cu lucruri frumoase pe care le căutăm și le găsim în tradiții, istorie, arhitectură, în infrastructură, cultură, sănătate, învățământ sau, mai pe scurt, în calitatea vieții civice.
Privind cu un plus de atenție câteva zone urbanistice ale orașului Huedin, putem concluziona că frumosul domină o mare parte din arealul său, iar condițiile de viață tind să țină pasul cu aceste vremuri aflate într-o continuă perfecționare.
Deci și orașul de pe malul Crișului Repede este circumscris acestui permanent proces de modernizare, motiv pentru care am realizat acest interviu cu edilul orașului, dl. Mircea Moroșan.
Reporter: Domnule primar, știm că, de profesie, sunteți medic generalist și un bun cunoscător al treburilor din administrația publică. Folosind ghilimelele de rigoare, putem spune că ați știut și știți care sunt suferințele oamenilor și ale orașului din punct de vedere al infrastructurii și, împreună cu colaboratorii dvs. din Primărie, Consiliul Local și societăți de specialitate, ați găsit „rețetele”, adică proiectele investiționale pentru cele mai urgente nevoi ale acestui oraș pe ale cărui destine le coordonați de mai multă vreme.
Recent ați finalizat o nouă investiție locală de racordare a mai multor instituții publice la rețeaua de gaze naturale. Ne puteți spune care sunt aceste instituții și ce beneficii aduce această investiție de 956.000 lei comunității?
Mircea Moroșan: Da, am finalizat o investiție importantă, în valoare de 956.000 lei, care a vizat racordarea mai multor instituții publice la rețeaua de gaze naturale. Printre acestea se numără Casa de Cultură, Casa Tineretului, Hala Agroalimentară, blocul social de pe strada Fildului, Grădinița de pe strada Horea nr. 42 și Grădinița de pe strada Gheorghe Doja nr. 5. Această lucrare aduce un plus de eficiență energetică, confort termic și costuri mai reduse pentru instituțiile publice. Practic, trecem de la sisteme vechi, pe combustibil solid, la soluții moderne de încălzire, care îmbunătățesc condițiile de lucru și reduc poluarea.
Reporter: În ultimii ani, Huedinul a făcut un pas important prin introducerea rețelei de gaz metan. Cât de amplă a fost această investiție și câte străzi sunt în prezent racordate la rețea?
Mircea Moroșan: Rețeaua de gaz metan a fost o prioritate de mulți ani, iar astăzi putem spune că Huedinul are o infrastructură completă în acest sens. Investiția a fost de peste 20 de milioane de lei. În prezent, aproximativ 90% din oraș este acoperit. Este una dintre cele mai importante investiții realizate vreodată în Huedin, după mari eforturi de obținere a finanțării, și a îmbunătățit calitativ viața familiilor din orașul nostru.
Reporter: Lucrările de reabilitare și extindere a rețelelor de apă și canalizare s-au finalizat în 2022, prin proiectul derulat de Compania de Apă Someș S.A., în valoare de peste șase milioane de euro. Ce impact concret a avut acest proiect pentru Huedin și localitățile învecinate?
Mircea Moroșan: Proiectul a fost derulat de Compania de Apă Someș S.A., prin contractul „Extinderea și reabilitarea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în orașul Huedin și sistemul Huedin Rural”, și a inclus lucrări atât în oraș, cât și în șapte localități învecinate. Valoarea totală a fost de peste șase milioane de euro, finanțarea fiind obținută prin Programul Operațional Infrastructură Mare – POIM. Prin acest proiect s-a realizat modernizarea completă a infrastructurii de apă, reducerea pierderilor și creșterea calității serviciului. Lucrările au fost recepționate oficial în 2022 și aduc beneficii directe pentru mii de gospodării.
Reporter: Ce presupun concret aceste lucrări și care sunt dimensiunile lor, cu valori pozitive asupra vieții locuitorilor?
Mircea Moroșan: S-au construit sau reabilitat 45 de kilometri de aducțiuni și rețele de apă potabilă și canalizare, cinci rezervoare de apă, o stație de clorinare și două stații de pompare – pentru apă potabilă și pentru apă uzată. Calitatea lucrărilor este foarte bună, iar rezultatele se văd deja: presiune constantă, apă de calitate și un sistem de canalizare modernizat. În perioada următoare, ne concentrăm pe extinderea rețelei de apă în zonele noi ale orașului.
Reporter: Putem spune astăzi că Huedinul are, în sfârșit, gazul mult așteptat și apa potabilă mult dorită?
Mircea Moroșan: Da, fără îndoială. Huedinul are astăzi utilități moderne, la standarde europene. Avem gaz metan, apă potabilă de calitate și o rețea de canalizare complet reabilitată. Toate aceste investiții sunt esențiale pentru dezvoltarea orașului și pentru confortul locuitorilor. Practic, am pus bazele unei infrastructuri moderne care va susține dezvoltarea pentru următoarele decenii.
Reporter: La capitolul educație, administrația locală a investit constant. Ce lucrări s-au făcut concret în școlile și grădinițele din oraș?
Mircea Moroșan: Educația este una dintre prioritățile noastre. Am dotat unitățile de învățământ cu mobilier și echipamente IT. De asemenea, toate instituțiile de învățământ au fost branșate la rețeaua de gaz și beneficiază de condiții moderne pentru desfășurarea activităților educaționale. Urmează, de asemenea, reabilitarea energetică a clădirilor instituțiilor de învățământ din oraș.
Reporter: Parcurile de joacă de la grădinițele „Prichindeii Veseli” au fost recent modernizate. Ce a presupus această investiție?
Mircea Moroșan: Este o investiție realizată exclusiv din bugetul local, în valoare de peste 109 mii lei cu TVA inclus, prin care am dorit să oferim copiilor un mediu sigur, colorat și prietenos. Am înlocuit echipamentele vechi, am refăcut suprafețele de joacă și am montat mobilier nou. E o lucrare mică din punct de vedere financiar, dar cu un impact foarte mare în comunitate. Bucuria copiilor și satisfacția părinților sunt cea mai bună dovadă că merită să investim în astfel de proiecte.
Reporter: Ați inaugurat și un nou teren de volei în Parcul Tineretului. Cum a fost primit de comunitate?
Mircea Moroșan: Terenul de volei din Parcul Tineretului, în valoare de aproape 438 mii lei, a fost finalizat și este deja folosit de tineri și copii. Este un teren multifuncțional, pe care se pot juca volei și tenis cu piciorul. Sportul înseamnă sănătate, energie și comunitate. Ne dorim să încurajăm mișcarea și să creăm tot mai multe locuri unde oamenii pot petrece timp de calitate în aer liber.
Reporter: Recent ați finalizat extinderea sistemului de supraveghere video. Ce presupune această investiție?
Mircea Moroșan: Este un proiect foarte important pentru siguranța orașului. Am montat 31 de camere IP și două camere de tip LPR, care monitorizează traficul și principalele intrări în oraș. În total, sistemul de supraveghere al Huedinului include acum 104 camere video, amplasate strategic în școli, parcuri, intersecții, parcări, zona centrală, Casa Tineretului, Casa de Cultură și principalele ieșiri din oraș. Valoarea acestui proiect a fost de peste 96 mii lei. Sistemul video este o măsură de prevenție și protecție, care aduce un plus de siguranță pentru întreaga comunitate.
Reporter: Ce ne puteți spune despre proiectul de modernizare a Parcului Tineretului, aflat în evaluare?
Mircea Moroșan: Este un proiect la care țin foarte mult. Ne dorim ca Parcul Tineretului să devină un spațiu modern, curat și prietenos pentru tineri, copii și familii. Vom amenaja noi alei pietonale și auto, vom monta bănci, cișmele, stâlpi de iluminat LED ecologic și vom instala un sistem de supraveghere video. De asemenea, vor fi plantați copaci noi și refăcută împrejmuirea. Proiectul are o valoare nerambursabilă de 80.000 de euro, prin GAL Napoca Porolissum, și este în prezent în faza de evaluare.
Reporter: Ce alte proiecte cu finanțare europeană sau guvernamentală aveți în derulare?
Mircea Moroșan: Pe lângă Parcul Tineretului, lucrăm la proiecte pentru eficiență energetică, digitalizare administrativă, extinderea rețelelor de gaz și apă, modernizarea drumurilor.
Reporter: Cum reușiți să mențineți un echilibru între investițiile în infrastructură și cele dedicate calității vieții?
Mircea Moroșan: Prin planificare și prioritizare. Un oraș nu înseamnă doar asfalt și conducte, ci și o comunitate vie, educată și implicată. Încercăm să combinăm investițiile mari în utilități cu proiecte mai mici, dar vizibile – pentru educație, sport, cultură, mediu. Astfel, dezvoltarea devine echilibrată și sustenabilă.
Reporter: Care sunt principalele priorități ale administrației locale pentru anul viitor?
Mircea Moroșan: Pentru 2026, principalele direcții sunt: modernizarea Parcului Tineretului, extinderea rețelei de gaz, reabilitarea drumurilor afectate de lucrările la utilități și noi proiecte pentru eficiență energetică și spații verzi.
Reporter: În final, ce mesaj transmiteți locuitorilor orașului Huedin, acum, la sfârșit de an?
Mircea Moroșan: În primul rând, le mulțumesc tuturor pentru încredere, răbdare și implicare. Le doresc un final de an cu sărbători frumoase, un An Nou cu sănătate și împliniri dorite, dar și rugămintea de a reține că Huedinul continuă să se schimbe vizibil – avem utilități moderne, instituții reabilitate, școli mai bune, spații verzi și proiecte în derulare. Vom continua să muncim cu seriozitate și deschidere, pentru ca Huedinul să devină un oraș modern, curat și sigur, în care să fie o bucurie să trăiești, aici, în apropierea Munților Apuseni.
Interviu realizat de Dumitru Vatau
Articolul Orașul Huedin se modernizează prin proiecte de mare utilitate apare prima dată în ziarulfaclia.ro.