Una din cele mai întinse comune din împrejurimile municipiului Gherla este Sînmărtinul cu un sat component, Cutca aflat pe un vârf de deal, unde pe timpul iernii se ajunge mai greu.
Nu e de mirare, dacă ninsorile abundente de la începutul anului au provocat multe bătăi de cap edililor locali. Avertizat de prognoza meteorologică primarul comunei, Ioan Fărtan, a luat din timp măsurile necesare intervenției în caz de ninsoare. Cele două utilaje din dotarea Primăriei, buldoexcavatorul și tractorul cu lamă au intrat în funcțiune imediat la apariția primilor fulgi. Primele sate unde a fost curățat drumul au fost Cutca și Ceaba, aflate pe un deal destul de înalt și unde în condițiile unei ninsori abundente se intră mai greu cu mașini. Însă, prin grija administrației locale carosabilul a fost curățat și au fost împrăștiate materiale antiderapante, Primăria dispunând de mari cantități de sare și nisip. Nu au stat degeaba nici locuitorii celor opt sate componente, fiecare gospodar, înzestrat cu lopeți și mături a degajat zăpada din fața caselor. Acum doi ani, în satul Sâmboieni au fost betonate șanțurile de pe marginea drumului, o lucrare care înlesnește scurgerea apei după topirea zăpezii. De asemenea, au fost construite poduri și podețe noi, care zilele trecute au rezistat în timpul ninsorilor mari din zonă.
După cum ne-a declarat primarul Ioan Fărtan și în perioada următoare dacă situația impune cele două utilaje din dotare vor fi gata să intervină, în acest sens fiind întocmit și un plan de măsuri.
Szekely Csaba
Articolul Lupta cu zăpada în comuna Sânmărtin apare prima dată în ziarulfaclia.ro.