În 2025, Royal FrieslandCampina NV a ajuns la un acord privind vânzarea către compania ungară Bonafarm Group a operaţiunilor sale din România, incluzând brandul Napolact şi facilităţile de producţie din Cluj-Napoca şi Târgu Mureş. Conform unui comunicat al Royal FrieslandCampina, dat la vremea respectivă, decizia a venit în urma unei analize strategice a activităţilor companiei în România şi a fost aliniată cu strategia Diviziei Europene RFC de a se concentra pe pieţele sale principale, pe segmente de creştere cu valoare adăugată, pe sinergii la nivelul companiei şi pe pieţele în care laptele provenit de la fermierii membri Royal FrieslandCampina poate fi valorificat în mod optim. Deşi compania din România deţinea o poziţie de lider pe piaţa locală a lactatelor, activităţile sale au oferit sinergii limitate cu portofoliul din Europa şi nu a folosit lapte de la fermele membre Royal FrieslandCampina. Cu Bonafarm Group ca nou proprietar, companiei din România i s-au oferit noi oportunităţi de creştere, s-a menţionat în comunicat de presă.
Astfel, conuducerea companiei specifica: „FrieslandCampina România are o istorie bogată şi o poziţie puternică pe piaţa locală, brandul Napolact fiind unul dintre cele mai apreciate din România. Compania este bine condusă de manageri experimentaţi, susţinuţi de o echipă de oameni excepţionali. Astfel, decizia de a renunţa la aceste operaţiuni nu a fost luată cu uşurinţă. Acest pas ne permite să aliniem mai bine portofoliul european cu strategia noastră de a maximiza valoarea laptelui produs de membrii Royal FrieslandCampina, permiţându-ne să ne concentrăm resursele mai eficient”, a declarat Dustin Woodward, preşedintele Royal FrieslandCampina Europa.
Articolul Anul în care s-a vândut Napolact apare prima dată în ziarulfaclia.ro.