Zăpada care a căzut în ultimele zile și gerul au făcut victime la Cluj-Napoca. Numai la Camera de Gardă Ortopedie nu mai puțin de 175 de persoane au cerut ajutorul medicilor, mulți dintre ei prezentând semnele unor fracturi, luxații sau entorse.
„Pacienții au fost evaluați și investigați imagistic, au primit îngrijiri de specialitate, iar cei mai mulți dintre ei s-au întors la domiciliu cu recomandări. Un număr de 17 persoane au au fost oprite pentru internare, iar în 7 dintre cazuri s-a intervenit chirurgical în regim de urgență. În cazul altor 30 de pacienți se va interveni chirurgical în perioada imediat următoare, utilizându-se la această oră toate cele 4 săli de operație ale clinicii de ortopedie”, a anunțat Spitalul Clinic Județean de Urgentă Cluj, precizând că pentru a face față numărului mare de pacienți a fost suplimentat personalul liniei de gardă, al laboratorului de imagistică și cel care deservește Blocul operator.
Medicii recomandă, în special persoanelor în vârsta, ca în aceste zile să evite pe cât posibil ieșirile din casă, sau măcar să fie însoțite.
Articolul Gheața face victime la Cluj. A fost suplimentat personalul liniei de gardă de la Ortopedie apare prima dată în ziarulfaclia.ro.