April 17, 2026

Profesorii clujeni din cadrul Sindicatului Liber al Învățământului Clujean (SLÎPC) și al Sindicatului din Învățământ “Spiru Haret” Cluj, alături de cadre didactice din toate județele țării, protestează azi, 4 februarie 2026, la București, împotriva măsurilor luate de Guvernul Bolojan în domeniul educației. La acțiunea de protest se află președinta SLÎPC, Lucia Cojocaru, vicepreședinte SLÎPC, Raluca Dârjan, alți lideri și membri SLÎPC și ai Sindicatului din Învățământ “Spiru Haret” Cluj.

Profesori aparținând Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională „Alma Mater” solicită abrogarea măsurilor anti-educatie luate de Guvernul Bolojan, în primul rând, revenirea la norma didactică pentru învățători, profesori, directori și inspectori, așa cum era în legea învățământului preuniversitar numărul 198 din 2023. De asemenea, cadrele didactice cer revenirea la  numărul de elevi în clase, așa cum era înainte de măsurile de austeritate, iar plata cu ora să se facă la nivelul corespunzător studiilor și nu la nivel de muncitor necalificat. Pentru elevi și studenți protestatarii solicită susținerea cu burse, așa cum a fost în legea învățământului preuniversitar.

Cadrele didactice atrag atenția că măsurilor anti-educțaie ale Guvernului Bolojan conduc la degradarea calității actului educațional; imposibilitatea reală de a lucra individualizat cu elevii; la creșterea riscului de eșec și abandon școlar, dar și la dispariția unui număr semnificativ de posturi didactice ca urmare a reducerii numărului de clase/grupe. Potrivit estimărilor, peste 2.000 de posturi sunt puse în pericol doar prin creșterea numărului de elevi la clasă, direcția de reducere a cheltuielilor cu personalul din educație fiind una evidentă și constantă. Dacă Guvernul nu va asculta doleanțele profesorilor, aceștia informează că protestele vor continua. În luna martie, sunt planificate simulările examenelor naționale pentru elevii de clasa a VIII-a și a XII-a, iar cadrele didactice nemulțumite de situația din învățământ sunt dispuse să boicoteze desfășurarea acestora. Mai mult, reprezentanții profesorilor amenință guvernanți chiar cu greva, în vară, elevii putând rămâne cu situația școlară neîncheiată, dacă măsurile de austeritate vor fi aplicate în continuare.

T.S.

Articolul Profesorii clujeni protestează în fața Guvernului. Peste 2.000 de posturi, în pericol la nivel național  apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *