April 16, 2026

În județul Cluj se află 120.000 de hectare de arii naturale protejate, conform datelor transmise de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Practic, o cincime din suprafața totală a județului Cluj care este de peste 6000 de km² este inclusă în categoria arii sau zone protejate. Cu toate acestea, Ministerul mediului încearcă să includă alte 12.000 de hectare de teren în categoria „Zonelor Prioritare pentru Biodiversitate” (ZPB).

Pentru refacerea biodiversității până în 2030, statele membre ale Uniunii Europene trebuie să îmbunătățească și să extindă rețeaua de zone protejate, prin protejarea în mod legal a cel puțin 30% din suprafața terestră a UE, 30% din zona maritimă a UE, să integreze coridoare ecologice în cadrul unei veritabile rețele transeuropene pentru natură, să asigure o protecție strictă pentru cel puțin o treime din zonele protejate (cel puțin 10% din suprafața terestră, respectiv marină a UE), inclusiv toate pădurile primare și seculare care există în UE, să gestioneze în mod eficient toate zonele protejate, prin definirea unor obiective și măsuri de conservare clare și prin monitorizarea adecvată.

Prin PNRR, România s-a angajat să desemneze zonele de protecție strictă (ZPS) din ariile naturale protejate cu planuri de management aprobate, precum și din zonele cu păduri virgine și cvasivirgine deja desemnate în catalogul Pădurilor Virgine și Cvasivirgine și să desemneze zonele de protecție strictă care vor fi identificate în cadrul ariilor naturale protejate fără planuri de management, precum și în alte zone din țară.

Proiectul propus de Ministerul Mediului are în vedere stabilirea cadrului legal pentru definirea și desemnarea de „zone prioritare pentru biodiversitate”, prin definirea „zonei prioritare pentru biodiversitate care va răspunde definiției de „zonă de protecție strictă” din Strategia UE privind Biodiversitatea pentru 2030, identificarea „zonelor prioritare pentru biodiversitate”, includerea lor în  Catalogul național al zonelor prioritare pentru biodiversitate, gestionarea acestor zone în funcție de caracteristici, fie în regim de non-intervenție, fie în regim de management activ, stabilirea principalelor zone care vor fi incluse în „zonele prioritare pentru biodiversitate”.

În județul Cluj au fost identificate 135 de noi zone pentru a fi încadrate în categoria de „Zone prioritare pentru diversitate”. Toate acesta au o suprafață de 12.247 hectare.

You need to be logged in to view the rest of the content. Te rugam . Nu sunteti inca membru ? Inscrieti-va

Articolul Clujul sub „asediu” verde. Ministerul Mediului vrea să extindă ariile protejate cu alte 12 mii de hectare apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *