Pe George Freundlich l-am remarcat în 1980 fiind student in anul IV, în stagiul său la Clinica Chirurgicală I, la o serbare a anului, ocazie cu care a interpretat cu aplomb la pian o piesă muzicală clasică. Am aflat în anii următori că a fost absolvent al Licelui de Muzică din Cluj-Napoca, situat atunci în Mănăstirea Franciscană de lângă Biserica aceluiași ordin. A fost de la început din liceu cu o formație de muzician polivalent, a studiat pianul, vioara si trombonul, specialități muzicale neapropiate, pe care le-a abordat cu dezinvoltură, fiind înzestrat cu un auz muzical absolut. La 17 ani in 1973, elev fiind in clasa a X-a a fost selecționat să facă parte din Orchestra internațională de tineret, cu care a concertat în două ocazii la Londra. Deși era un talent muzical promițător, mi-a mărturisit după ani, că a optat pentru medicină din considerentul că ar putea fi mai de folos umanitar. A fost un student foarte bun, ambițios, i-am apreciat seriozitatea și interesul deosebit în relaționarea cu multă compasiune cu bolnavii și prezența sa aproape în fiecare după masă în ambulatorul de urgență, unde a învățat să sutureze plăgi, inclusiv tendoane la mână. În plus am mai avut un argument suplimentar de interes pentru George, aflând că mama sa era originară si conorășeană cu mine, fiind sătmăreancă, împărtășind un puternic patriotism local. Am avut ocazia să o cunosc pe mama doctorului.
Deși avea un viitor elevat si promițător, traiul subminimal al aniilor 1980, atât din punct de vedere material (inclusiv alimentar), cultural și al perspectivelor sale de dezvoltare medicală, l-a determinat să opteze pentru emigrarea în Canada. În Canada a început o nouă viață, lupta pentru recunoașterea diplomei de medic, adaptarea culturală și continuarea pasiunii sale muzicale. I s-a pus în vedere că ar avea o oarecare înlesnire în recunoașterea diplomei dacă ar practica o vreme ca și medic în teritoriul destul de ostil din Terra Nova( Newfoundland), unde a practicat medicina generală si de urgență timp de opt ani. Aici a fost coaptat în 1987 într-un grup de cercetare chirurgical sub conducerea Profesorului W. Fitzgerald, care a adus dovezi pentru componenta genetică a cancerului, studiind cancerul de colon la familii cu numeroși membri afectați, dintre care unii de teama declanșării aceeași afecțiuni au cerut să li se facă colectomie totală ( extirparea intestinului gros) preventivă. A reușit să își atesteze diploma de medic in Quebec, după dificile examene. Obținând toate gradele medicale și-a desfășurat activitatea ca și medic generalist, internist, de urgențe medicale și a fost apreciat deosebit pentru operațile de chirurgia mâinii în ”Bingham Memorial Hospital” din Matheson, Ontario. A fost recunoscut întotdeauna pentru dinamismul, priceperea sa, bunăvoința și atașamentul față de pacienții săi, calități izvorâte toate din iubirea sa față de semeni. A participat la manifestări științifice, conferințe, demonstrații clinice, pentru înaltul grad observațional și a ținut prelegeri de educație medicală pentru publicul larg. Pentru activitatea sa medicală a fost declarat ”Medicul anului în 2008” de către Colegiul Medical al Canadei și a făcut parte din staful academic al ”Școlii Medicale Laurențiene” din Sudburi – Ontario.
Activitatea muzicală a colegului George Freundlich este tot așa de prodigioasă ca și cea medicală. A exersat tot timpul la instrumentele sale, a ținut concerte pentru public, a fost ales pentru priceperea sa, spiritul organizatoric și abordarea de multiple genuri muzicale în board-ul directorial al ”Orchestras Canada”; în ”Timmins Symphonic Orchestras” și ”The Timmins All-Star Big Band”. Numele său a fost cunoscut și proeminent în întreaga Canadă. A contribuit la răspândirea repertoriului simfonic orchestral și cameral românesc în Canada și pe scene din toată lumea, dovedindu-se un bun ambasador cultural al patrimoniului nostru. În plus a fost un admirator, susținător și benefactor al ”Operei Metropolitane” din New-York, participând deseori la reprezentațiile acesteia. Activitațiile de binefacere s-au materializat și pe linia ajutorării în cadrul ”Rotary International” în acțiuni umanitare in Malaezia și Cambodgia, sublinând în plus inima largă sensibilă a doctorului la suferința umană.
În Canada doctorul a susținut relații de bună cunoștiință cu Domnul Profesor Sandu Bologa de la Oncologia din Cluj-Napoca și familia sa, care și-au petrecut ultimii ani în Canada. Profesorul Sandu Bologa a avut totdeauna cuvinte de laudă pentru Geroge referitoare la altruismul și deschiderea sa excepțională pentru cultură.
Dr. George Freundlich a revenit anual în România menținând multiplele sale prietenii și făcându-și noi prieteni. În 26 februarie anul curent Doctorul a ținut o conferință foarte bine documentată pentru publicul larg numeros în restaurantul Cinematografului ”Florin Piersic” legată de problema prevenției cancerului. A subliniat progresele în cercetările genetice, frecvența crescută a bolii la tineri, factorii favorizanți, orientări noi terapeutice, chimioterapia și imunoterapia, rolul chirurgiei, a modului de viață și alimentația pacienților. A amintit și faptul că alimentația trebuie să fie variată, cât mai naturală și neprocesată, precum și faptul că pentru pacienții diagnosticați cu neoplasm nu sunt indicate regimurile alimentare restrictive (de slăbire), pentru ca la nevoie să aibă o rezervă calorică de 10-15kg, față de greutatea corporală ideală. Mi-a făcut plăcere să constat participarea largă la această conferință de clujeni, cu tangență și fără tangență medicală, vădind interesul pentru această afecțiune și faptul că Dr. George Freundlich este o personalitate cunoscută neuitată și apreciată a Clujului. Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” cunoaște și a apreciat activitatea duală de medic și muzician în România și Canada a Doctorului George Freundlich, menținerea relațiilor sale continue cu Alma Mater, prezența sa anuală aici, acasă, la Cluj și l-a onorat cu ”Diploma de Absolvent de Elită” în 2022. Doctorul a dat multe interviuri radio si TV, comunicându-și activitatea și făcând paralelism între existența canadiană si românească. Activitatea de românism în Canada a Doctorului este superlativ realizată și este cunoscut exemplul său civic de înțelegere și prietenie dintre cele două țări, pe tărâmul cunoașterii ștințiifice și al artei. Pentru modul în care Doctorul George Freunlich a reușit să împletească arta medicală și muzica merită toate felicitările și-i dorim mult succes în continuarea activităților sale.
Stimate Domnule Doctor George Freundlich, vă așteptăm cât mai curând și cât mai des în Cluj- Napoca.
Prof.dr. Aurel Andercou
Articolul Doctorul George Freundlich medic pe două continente. Două mari pasiuni medicina si muzica apare prima dată în ziarulfaclia.ro.