April 21, 2026

Reprezentanții PSD, PNL și USR s-au certat, miercuri, în comisiile comune de buget-finanțe din cele două Camere, unde se dezbate proiectul bugetului de stat pe 2026, după ce amendamentul PSD la bugetul Ministerului Muncii, care cuprinde măsurile din pachetul social în valoare de 1,1 miliarde de lei, nu a trecut la vot prin neparticiparea parlementarilor de la AUR.

Supus de două ori la vot , amendamentul PSD, care prevede ajutoare financiare pentru copiii cu dizabilități și pentru 2,8 milioane de pensionari, a căzut cu același scor. S-au înregistrat 23 de voturi „pentru”, 19 voturi „împotrivă” și o abținere, în timp ce opt parlamentari AUR au declarat „prezent, nu votez”.

Amendamentul a fost respins întrucât nu s-a întrunit majoritatea celor prezenți în sală, respectiv 51 de parlamentari.

Într-o primă reacție, prim-vicepreședintele PSD, Daniel Băluță, a criticat ceea ce a numit „atitudinea vădit nedreaptă și lipsită de umanitate” a coaliției politice formate „ad-hoc” din PNL, USR și AUR în comisiile de buget-finanțe.

„A bloca ajutoarele pentru copiii cu dizabilități și sprijinul pentru aproape 3 milioane de pensionari înseamnă ipocrizie și dispreț la adresa oamenilor. Fără niciun argument legal, PNL, USR și AUR au aruncat la gunoi orice urmă de solidaritate și empatie, dovedind că, în fapt, sunt interesați doar de beneficiile personale, nu de asigurarea unui trai decent pentru cei vulnerabili. Partidul Social Democrat a propus, prin aceste amendamente, măsuri de bun-simț pentru cei care au nevoie de ajutor, nicidecum privilegii: sprijin pentru copiii cu dizabilități, care duc zi de zi o luptă pe care mulți dintre noi nici nu ne-o putem imagina, precum și ajutor pentru bunicii noștri, care își drămuiesc cu greu fiecare leu pentru medicamente și alimentele necesare traiului de zi cu zi”, a afirmat Băluță.

În același timp, ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat că PSD nu a avut niciun fel de negociere sau înțelegere cu partidele din opoziție pentru a susține amendamentele la buget privind măsurile sociale.

Poziționarea AUR ar putea avea legătură cu votul PSD la amendamentele opoziției.

„Coaliția PSD-PNL-USR-UDMR a arătat astăzi (marți, n.r.) ce înseamnă «prioritățile» lor pentru România. În comisiile de buget ale Parlamentului, au respins amendamentul AUR care ar fi reîntregit fondurile pentru bursele elevilor și studenților. Vorbim despre câteva sute de milioane de lei pentru educație, într-o țară care are cea mai mare rată de abandon școlar din Uniunea Europeană. Pentru tineri nu sunt bani, dar pentru risipă și privilegii se găsesc mereu. AUR susține clar: bursele pentru elevi și studenți nu sunt un moft, ci o investiție în viitorul României”, a transmis formațiunea pe pagina sa oficială de socializare.

Singurul parlamentar clujean în comisiiile de buget este Ramona Bruynssels, deputat AUR.

Articolul AUR întoarce spatele PSD la votul pe pachetul social apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *