Ministerul Educației confirmă că pregătește un nou act normativ care să permită ocuparea posturilor didactice vacante pentru anul școlar 2026-2027. Măsura vine să soluționeze blocajul angajărilor în sectorul public, asigurând personalul necesar în unitățile de învățământ preuniversitar și superior.
Într-un răspuns la o interpelare formulată de deputatul social democrat de Cluj, Răzvan Ciortea se arată că situația din acest an oglindește dificultățile întâmpinate în 2025 iar pentru a asigura funcționarea sistemului, Guvernul va emite o Ordonanță de Urgență similară cu OUG nr. 30/2025, care a permis deblocarea concursurilor începând cu data de 30 aprilie a anului trecut.
„Formațiunile de studiu cuprinzând numărul de elevi la grupe sau clase sunt reglementate de prevederile art. 23 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, iar norma didactică de predare-învățare-evaluare se constituie conform prevederilor art. 207 din același act legislativ. Intrarea în vigoare a Legii nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare, a adus modificări art. 23 și art. 207 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare. Derogarea de la prevederile art. 207 alin. (4) lit. c) – h) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, privind constituirea normei didactice de predare-învățare-evaluare, de instruire practică și de evaluare curentă a antepreșcolarilor/preșcolarilor și a elevilor în clasă, are caracter temporar, respectiv de la începutul anului școlar 2025-2026 și până la începutul anului școlar 2029-2030.
În anul școlar 2024-2025, în învățământul preuniversitar numărul total al normelor didactice de predare a fost de 229.119, iar în anul școlar 2025-2026 numărul total al normelor didactice de predare a fost de 215.071.
Numărul de norme ocupate cu personal didactic de predare titular și personal didactic calificat angajat pe durata de viabilitate a postului didactic/catedrei a crescut în anul școlar 2025-2026 cu 2.594 norme față de anul școlar 2024-2025, în timp ce numărul de norme didactice ocupate cu personal didactic calificat pe perioadă determinată, personal angajat în regim de plata cu ora și personal didactic fără studii corespunzătoare postului a scăzut în acest an școlar cu 16.642 norme față de anul școlar precedent.
Totodată, menționăm și faptul că prelungirea contractului individual de muncă pe perioadă determinată de un an a unui cadru didactic se realizează anual, iar soluționarea acestei situații este condiționată de mai mulți factori: anul de participare la un concurs național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învățământul preuniversitar, obținerea calificativului „foarte bine” și obținerea acordului de principiu al consiliului de administrație/consiliilor de administrație al unității/ale unităților de învățământ în care persoana este angajată și la nivelul căreia/cărora i se poate asigura cel puțin jumătate de normă didactică de predare în specialitatea postului”, se arată în document.
Deblocarea este esențială pentru desfășurarea Concursului național de ocupare a posturilor didactice (Titularizare), programat pentru luna iulie 2026. Fără acest act normativ, posturile rămase vacante în urma încetării contractelor individuale de muncă la 31 august 2026 nu ar putea fi scoase la concurs.
„Pentru anul școlar 2026-2027, ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar și organizarea etapelor mobilității personalului didactic de predare, sunt reglementate de prevederile Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2026-2027, aprobate prin OMEC nr. 6695/2025. Perioadele și termenele care reglementează organizarea activităților specifice etapelor mobilității personalului didactic de predare sunt prevăzute în Calendarul mobilității personalului didactic de predare în anul școlar 2026-2027, Anexa 19 la Metodologia-cadru.
În cadrul etapelor mobilității personalului didactic de predare se include și organizarea și desfășurarea concursului național pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, sesiunea iulie 2026.
Referitor la blocarea ocupării posturilor didactice/catedrelor prin concurs, menționăm că o situație similară s-a înregistrat și în anul școlar 2025-2026. În vederea asigurării funcționării sistemului de învățământ, respectiv pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, care s-au vacantat în urma încetării contractelor individuale de muncă la data de 31 august 2025, Guvernul României a adoptat OUG nr. 30/2025, prin care s-au deblocat concursurile de ocupare a posturilor didactice din învățământul preuniversitar și superior începând cu 30 aprilie 2025. Precizăm faptul că OUG nr. 30/2025 a fost adoptată înainte de organizarea concursului național pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, sesiunea 2025.
Pentru anul școlar 2026-2027, până la organizarea concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din sesiunea 2026, Guvernul României va reglementa situația prin emiterea unui act normativ similar soluționării situației în anul 2025”, precizează Ministerul.
Articolul Guvernul pregătește deblocarea posturilor din învățământ apare prima dată în ziarulfaclia.ro.