Unul dintre cele mai importante simboluri ale Clujului, Băile Someșeni, face un nou pas spre revitalizare. O documentație pentru Plan Urbanistic Zonal (PUZ), aflată în faza de Aviz de oportunitate, propune transformarea radicală a zonei într-un complex multifuncțional ce îmbină educația, sănătatea și agrementul. Proiectul va fi analizat în ședința din 2 aprilie a Comisiei Teritoriale de Amenajare a teritoriului și Urbanism.
Demersul vine după ce în luna februarie, Comisia Teritorială de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a dezbătut un studiu de oportunitate pentru inițiere PUZ în cazul Băilor Someșeni ce viza refacerea bazei de tratament, regenerarea estetică și funcțională a întregului amplasament pe o suprafață de peste 51.300 mp. Practic, întregul proiectul propus de Societatea Băile Someșeni vizează o investiție pe o suprafață de peste 12 hectare.
Proiectul vizează un teren cu o suprafață totală de peste 71.000 mp situat pe strada Aiudului nr. 27.
Conform memoriului tehnic se propun cămine pentru elevi și facilități educaționale, centru SPA balnear, hotel și un centru terapeutic cu hub medical, sală polivalentă (hub de recreere), policlinică și parcare supraetajată.
Dezvoltarea propune schimbarea încadrării actuale a terenului (care în prezent este reglementat eronat ca zonă de locuințe cu regim redus) în zone de instituții și servicii publice, zone verzi tematice și zone de activități economice terțiare.
Indicatorii propuși permit construcții cu un regim de înălțime de până la (1-3S)+P+5+1. Proiectul prevede zone verzi, subzone de parc public și grădini (S_UVa) cu un coeficient de utilizare a terenului foarte redus pentru a proteja caracterul natural al zonei.
Băile Someşeni sunt situate în partea estică a municipiului Cluj, la 4 km de zona centrală, şi se întind pe 7 hectare. Aflate la o altitudine de 360 de metri, băile stau pe un masiv de sare localizat la mică adâncime. Graţie virtuţilor lor terapeutice, numeroasele izvoare minerale cu ape bicarbonate, cloruro-sodice şi radioactive oferă posibilităţi de tratare a diferitelor boli. Calităţile terapeutice ale zonei Băilor Someşeni au fost descoperite în jurul anului 1880 de un grup de cercetători maghiari. După 40 de ani, cercetările au fost continuate de către doctorul ginecolog Dominic Stanca.
Articolul Băile Someșeni revin pe harta Clujului apare prima dată în ziarulfaclia.ro.