April 20, 2026

Biblioteca Județeană Octavian Goga dă startul celei de-a XIII-a ediții a Concursului Național de Lectură „Bătălia Cărților”, un proiect dedicat promovării lecturii în rândul copiilor, adolescenților și adulților. Competiția, organizată sub egida Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România, se va desfășura în perioada martie – septembrie 2026, reunind participanți din mai multe biblioteci publice din țară, dar și din Chișinău, Republica Moldova.

Sub sloganul „Lectura te face învingător!”, concursul este structurat pe două categorii de vârstă – copii (11-13 ani) și adolescenți (14-18 ani) – și include secțiuni în limba română și engleză pentru ambele grupe, precum și în limba maghiară pentru copii. Pentru adulți, proiectul continuă sub forma unui club de lectură, în limbile română și maghiară, cu întâlniri periodice dedicate dezbaterii cărților.

Participanții vor avea de parcurs o listă de titluri selectate de organizatori, vor completa fișe de lectură pentru fiecare carte și vor acorda punctaje în cadrul unui carnet de lectură. La final, în urma unei dezbateri, vor fi desemnați „Cititorul anului” și „Cartea anului”.

Evenimentele de lansare sunt programate la începutul lunii aprilie. Astfel, marți, 31 martie 2026, de la ora 13:00, va avea loc lansarea pentru copii, cu participarea online a scriitoarei Adina Rosetti. Pentru adolescenți, lansarea este programată vineri, 3 aprilie 2026, ora 13:00, invitat fiind Ianis Oșan, câștigător al titlului „Cititorul anului” în 2020, secțiunea în limba engleză.
Finala concursului va avea loc în noiembrie 2026 și va include dezbaterea „Convinge-mă să citesc!”, în cadrul căreia participanții își vor susține cartea preferată, urmată de jurizare și festivitatea de premiere.

Înscrierile se fac la sediul central al bibliotecii și la filialele de cartier, iar lista completă a titlurilor poate fi consultată pe site-ul instituției și pe pagina de Facebook dedicată concursului.

Articolul Biblioteca invită clujenii la lectură: începe „Bătălia Cărților” 2026 apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *