April 17, 2026

Kanye West a anunţat că îşi amână concertul programat pentru data de 11 iunie la Marsilia, în sud-estul Franţei, în urma opoziţiei autorităţilor municipale şi guvernamentale care i-au denunţat remarcile antisemite, informează miercuri agenţiile AFP şi DPA.

„După ce m-am gândit îndelung şi am cântărit toate aspectele, am luat decizia de a-mi amâna concertul din Marsilia, Franţa, până la noi dispoziţii”, a scris pe reţeaua X rapperul american în vârstă de 48 de ani, a cărui popularitate a avut de suferit în ultimii ani din cauza comentariilor sale antisemite şi rasiste.

„Ştiu că este nevoie de timp pentru a înţelege sinceritatea dorinţei mele de a-mi îndrepta greşelile. Îmi asum întreaga responsabilitate pentru acţiunile mele, dar nu vreau ca fanii mei să fie implicaţi în toată povestea asta”, a explicat el într-un alt mesaj, adăugând că „aşteaptă cu nerăbdare următoarele spectacole”.

Ministrul francez de Interne, Laurent Nurez, se declarase anterior „foarte hotărât” să interzică spectacolul artistului, cunoscut şi sub numele de Ye.

După anunţul legat de concertul său, mai multe personalităţi politice din Marsilia îl declaraseră persona non grata.

Articolul Kanye West, declarat persona non grata pentru remarcile antisemite, îşi amână concertul de la Marsilia apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *