April 17, 2026

Peste două milioane de turişti ar putea alege, în acest an, destinaţii mai sigure din Europa Centrală, în locul celor din Asia sau Orientul Mijlociu, pe fondul conflictului din Iran, relevă o analiză a Global Research Group, din cadrul Global Payments.

În acest context, România ar putea atrage aproximativ 150.000 de turişti, suplimentar, generând venituri de aproximativ 40 de milioane de euro pentru hoteluri şi restaurante, iar analiştii Global Payments România se aşteaptă la o creştere a cererii pentru plăţi fără numerar în destinaţiile turistice, tot mai preferate de călătorii moderni.

Conform analizei, de la începutul conflictului din Iran, peste 52.000 de zboruri către destinaţii din Orientul Mijlociu au fost anulate, ceea ce i-a determinat pe mulţi turişti europeni să caute alternative mai sigure pentru vacanţe. Se estimează că regiunea ar putea pierde între 23 şi 38 de milioane de vizitatori în 2026, cu un impact de până la 56 de miliarde de dolari în turism. O parte dintre aceşti turişti, aproximativ 8 – 12 milioane, îşi reconfigurează planurile de vacanţă şi aleg acum destinaţii din Europa.

Astfel, Europa Centrală devine una dintre principalele regiuni care pot beneficia de aceste schimbări în turism. Cele şase ţări analizate – Slovacia, Cehia, Austria, Ungaria, România şi Croaţia – au atras anul trecut 125 de milioane de turişti, iar Global Payments estimează că ar putea primi încă 1,1 – 2,5 milioane de vizitatori în 2026, dacă situaţia geopolitică rămâne instabilă.

Potrivit estimărilor Global Research Group, România ar putea atrage în plus aproximativ 150.000 de turişti în acest an. Printre destinaţiile vizate se numără litoralul Mării Negre, dar şi marile oraşe – Bucureşti, Braşov, Cluj şi Sibiu. Cei mai mulţi dintre aceşti turişti ar putea veni din Austria şi Germania, unde tot mai multe persoane renunţă la călătoriile pe distanţe lungi şi aleg alternative mai apropiate şi accesibile, precum România sau Slovacia.

De asemenea, turiştii din Franţa, Belgia, Olanda şi Scandinavia (Danemarca, Suedia, Norvegia) îşi reconfigurează călătoriile dinspre destinaţii mediteraneene sau îndepărtate către ţări mai sigure din spaţiul Schengen.

În România, durata medie a şederii este de aproximativ 3 – 4 zile, la fel ca în Austria, Cehia, Slovacia sau Ungaria. Croaţia ar putea beneficia cel mai mult de pe urma noilor turişti, cu o durată medie a sejurului de cinci nopţi sau mai mult. Acest val suplimentar ar putea avea un impact semnificativ asupra industriei ospitalităţii din România, generând cheltuieli de aproximativ 40 de milioane de euro. În topul ţărilor cu cel mai mare impact estimat al cheltuielilor de vacanţă sunt Croaţia, cu peste 550 de milioane de euro, şi Austria, cu aproape 140 de milioane de euro.

Articolul Cum poate profita turistic Clujul pe urma războiului din Iran apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *