Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a transmis, luni, că este timpul ca social-democraţii să tragă linie şi să facă bilanţul politic al prezenţei la guvernare în actuala coaliţie.
„Suntem astăzi din nou împreună pentru un moment decisiv pentru România şi pentru PSD. Este timpul să tragem linie şi să facem bilanţul politic al prezenţei PSD la guvernare în actuala coaliţie, un bilanţ în faţa românilor, un bilanţ al îndeplinirii obiectivelor pe care ni le-am propus ca partid când am decis intrarea la guvernare alături de alte forţe pro-europene, ce am realizat, ce am fi dorit să facem pentru români şi unde au apărut blocajele provocate de managementul defectuos al prim-ministrului”, a declarat Grindeanu, la începutul evenimentului „Momentul Adevărului” în cadrul căruia social-democraţii vor decide, prin vot, dacă îi retrag sprijinul politic premierului Ilie Bolojan.
Potrivit liderului PSD, orice bilanţ trebuie să vină la pachet cu o autoevaluare.
„Aşa este corect. De aceea, îi invit pe vicepremierul Marian Neacşu şi pe miniştri să prezinte situaţia de la ministerele pe care le conduc, deoarece trebuie să fim conştienţi că decizia de astăzi va fi rezultatul unei analize responsabile”, a susţinut Sorin Grindeanu.
Articolul Grindeanu: E timpul să tragem linie şi să facem bilanţul politic al prezenţei PSD la guvernare în actuala coaliţie apare prima dată în ziarulfaclia.ro.