Despre opera și omul Lucian Blaga s-a scris mult, însă despre statuia care îl reprezintă, nu s-a scris aproape nimic. Această statuie are o istorie tristă, de foarte puțini știută. Încă din anii 1960, când statuia era în faza de concepere și până astăzi, în jurul ei s-a dus și se duce un război surd. În premieră, fostul arhitect șef al orașului, Lazăr Marian, încearcă reconstituirea peregrinajului statuii lui Lucian Blaga din Cluj, pentru că, spune el, ”lumea trebuie să cunoască furcile caudine pe sub care a trecut și, de asemenea, să se știe că odiseea ei încă nu s-a încheiat”…Statuia trebuie să revină pe amplasamentul pentru care a fost concepută și unde a stat așezată doar câteva ore, în piața care azi îi poartă numele, piața Lucian Blaga”.
Lucian Blaga (1895-1961) a fost poet, dramaturg, traducător, diplomat, profesor universitar, academician, dar înainte de toate, a fost un filozof. A fost unul dintre cei mai însemnați oameni de cultură ai României interbelice. El are marele merit de a fi creat un sistem filozofic original, bazat pe miturile și legendele spațiului mioritic în care a trăit.
Copilăria și-a petrecut-o în satul natal, Lancrăm (Sebeș); a urmat școala primară la Sebeș, liceul la Brașov (1906-1914), Facultatea de Teologie la Sibiu (1914-1917) și Facultatea de Litere și Filosofie de la Universitatea din Viena (1915-1919), unde, în 1920 a obținut titlul de doctor în filozofie. Întors în țară, a lucrat în diplomație: Varșovia (1926), Praga (1927-1928), Berna (1928-1932, 1937-1838), Viena (1932-1937) și Lisabona (1938-1939). În 1936 a devenit membru al Academiei și, apoi profesor la Universitatea din Cluj (1939-1948), la Catedra de filozofia culturii. În 1948 a fost destituit din învățământ, după care a devenit bibliotecar și cercetător (1949-1959). În toți acești ani, a scris zeci de volume de poezii, proză și filozofie, punând bazele sistemului său filozofic. A murit în anul 1961 la Cluj, dar a fost înmormântat la Lancrăm.
În anii 1968-1970, la cererea Primăriei Cluj, sculptorul clujean Romul Ladea a executat o statuie în bronz a lui Lucian Blaga, înaltă de trei metri, adică de 1,5 ori mărimea naturală. Locul de amplasare a statuii a fost stabilit de comun acord de către Primărie, Comitetul pentru cultură și artă a județului Cluj și de autorul lucrării, în scuarul din piața Păcii (azi Lucian Blaga), situat între Casa de cultură a studenților și str. Republicii.
Despre opera și omul Lucian Blaga s-a scris mult. Cei care l-au studiat și analizat sunt atât de mulți încât cu greu s-ar putea stabili numărul lor, însă despre statuia care îl reprezintă, nu s-a scris aproape nimic. Această statuie are o istorie tristă, de foarte puțini știută. Încă din anii 1960, când statuia era în faza de concepere și până astăzi, în jurul ei s-a dus și se duce un război surd, în care dușmanul nu și-a arătat niciodată fața și nici nu și-a mărturisit motivul declanșării războiului; la suprafață apărând, doar loviturile de șiș, pe la spate. În presă nu s-a scris niciodată despre problemele realizării statuii și nici despre cele legate de amplasarea ei. Se pare că nici la nivelele superioare, unde s-au luat măsuri contra realizării statuii și a amplasării ei în piața Păcii din Cluj, nu se spunea lucrurilor pe nume. Spre exemplu, la ședința de secretariat de la Comitetul județean de partid din 20 și 22 iulie 1970, în care s-au dezbătut problemele legate de bustul lui Ion Agârbiceanu și statuia lui Lucian Blaga, nu s-a spus de ce nu s-au aprobat aceste lucrări de Comitetul Central al Partidului comunist român (CC al PCR). român (C.C. al P.C.R.) al Partidului comunis iceanu și statuia lui Lucian Blaga, nu s-a spus de ce nu s-au aprobat aceste lucr S-a criticat doar faptul că lucrările s-au făcut fără aprobarea CC. La fel, nici la ședința Comitetului Executiv al Consiliului Popular al orașului Cluj-Napoca din 25 sept. 1970, când s-a dispus mutarea statuii lui Blaga din piața Păcii, nu s-a precizat motivul pentru care statuia trebuie demolată, doar că nu există aprobarea de la CC al PCR.
În cele ce urmează, se încearcă reconstituirea peregrinajului statuii lui Lucian Blaga din Cluj, pentru că lumea trebuie să cunoască furcile caudine pe sub care a trecut și, de asemenea, să se știe că odiseea ei încă nu s-a încheiat. Statuia trebuie să revină pe amplasamentul pentru care a fost concepută, în piața care azi îi poartă numele, piața Lucian Blaga. Reconstituirea calvarului prin care a trecut statuia nu este ușoară pentru că martorii oculari la evenimente, aproape au dispărut, iar documentele scrise sunt foarte puține și greu accesibile. Din această cauză, povestea începe cu niște amintiri, din cele văzute și trăite.
*
În anul 1968, la Cluj era primar Remus Bucșa, iar subsemnatul, arhitect șef al orașului și consilier municipal. La sfârșitul unei ședințe de Comitet Executiv (consiliu local), primarul mi-a cerut să găsesc adresa caselor unde au locuit Lucian Blaga și Ion Agârbiceanu; să văd dacă pe acele case se pot monta plăci comemorative și, dacă în aceste case s-ar putea amenaja muzee memoriale.
Ce știam atunci (din surse prohibite) despre Lucian Blaga și Ion Agârbiceanu?
Din „cultura străzii” știam că ambii fac parte dintre scriitorii proscriși, ale căror opere au fost epurate din biblioteci și librării; că nu se studiau la școală, nici măcar nu se pomeneau; că se începuse timid o acțiune de „reconsiderare” și de „reevaluare” a celor doi (termeni specifici folosiți în acea vreme); dar, oare cine i-a mai desconsiderat și devalorizat afară de cei din Partidul Comunist?
Despre Ion Agârbiceanu mai știam că a fost preot; că a locuit pe strada Andrei Mureșanu la nr. 31 (treceam zilnic prin fața casei); că în casă locuiește fiica lui și că pe casă este montată clandestin o placă comemorativă de către profesorul Dumitru Braharu. Reciteam mereu textul de pe placă, pentru că începea cu o inadvertență: „În această casă a locuit și creat marele academician Ion Agârbiceanu…”. Un academician este mare, implicit.
Despre Lucian Blaga știam, doar că a fost un mare filozof, poet și profesor la Universitatea din Cluj. Nu cunoșteam adresa unde a locuit, dar spre surprinderea mea, am aflat-o nespus de repede: pe str. Măcinului nr. 20; o casă cu etaj, în intersecția cu strada Galaxiei, cu trei nivele, având câte un apartament la fiecare nivel. Lucian Blaga a locuit la etajul doi. Aici, m-a întâmpinat o doamnă, Pintea, proprietara casei. După ce i-am explicat motivul vizitei, am primit aproximativ, următoarele răspunsuri:
– Da, aici a locuit Lucian Blaga, în camera dinspre stradă…
– Nu avem nimic de obiectat cu privire la montarea unei plăci comemorative pe casă, dar în privința realizării unui muzeu …
– Aici e casa și locuința noastră, pe Blaga l-am lăsat să locuiască aici, pentru că era LUCIAN BLAGA …
Despre cele constatate l-am informat în scris pe primar.
Desigur, în paralel au fost făcute și alte demersuri, pe linie de cultură, artă și, mai ales, pe linie politică. Pe plan local în anul 1968 s-a ajuns la un consens: pentru Ion Agârbiceanu un bust, care să fie amplasat în parcul Engels (azi, Ion Agârbiceanu), iar pentru Lucian Blaga o statuie în piața Păcii. Aceste propuneri au fost înaintate Comitetului de Stat pentru Problemele Consiliilor Populare de pe lângă Consiliul de Miniștri (CPCP), care urma să ceară avizul CC al PCR. În același timp au fost date comenzi sculptorului Romulus Ladea, pentru realizarea celor două lucrări. Din acest moment, lucrurile au evoluat pe două linii diferite. Pe plan local, sculptorul Ladea s-a străduit să termine lucrările în termenele prevăzute de contract, dar pe plan central, a început o luptă de uzură cu scopul de a zădărnici realizarea celor două lucrări. Așa s-a ajuns în situația că în anul 1970 bustul lui Ion Agârbiceanu și statuia lui Lucian Blaga erau gata, dar CC al PCR încă nu se pronunțase, nici da și nici nu.
În perioada comunistă, pentru lucrări de artă, precum statui, busturi și plăci comemorative, care urmau să fie amplasate în spații publice, existau reglementări foarte stricte. Nici o lucrare de acest fel nu se putea face fără aprobarea CC al PCR și, bineînțeles, în prealabil trebuiau obținute avizele organelor locale, municipale și județene. Cererea de aprobare către CC al PCR se putea face numai de către CPCP. La întoarcere, avizul (sau respingerea) urma aceeași cale. Avizele de la organele de partid, de obicei, se dădeau verbal, dar chiar dacă se dădeau în scris, ele nu se atașau la dosarul lucrării, motiv pentru care ele nu ajungeau la consiliile populare locale (la primării). Pe plan local mai existau niște reglementări privind competențele: tot dosarul necesar aprobărilor era întocmit de Comitetul pentru Cultură și Artă județean; toate fondurile alocate pentru lucrări de artă erau concentrate la nivelul județului; toată corespondența se purta numai prin județ; autorizarea executării lucrărilor se făcea tot de județ, nu de municipiu. Cei de la municipiu dădeau doar un aviz și, desigur, puteau interveni la organele județene cu propuneri sau cereri pentru urgentarea unor lucrări.
Din cele prezentate rezultă că: organele locale ar fi în culpă pentru că au comandat și au realizat niște lucrări de artă fără a avea, în prealabil, aprobarea CC al PCR, iar cei de la Secția de Propagandă a CC s-ar face vinovați de faptul că nu au dat nici un fel de răspuns organelor locale timp de vreo doi ani. Se menționează faptul că un prim-secretar al unui comitet municipal sau județean de partid, în mod excepțional, putea aproba începerea unor lucrări fără să existe în prealabil toate avizele. Se pare că problema statuii lui Lucian Blaga se situează în acest caz.
Ce spun documentele vremii?
Cu privire la statuia lui Lucian Blaga au rămas puține mărturii scrise. A fost cercetat ziarul Făclia, revista Tribuna, arhiva Primăriei, arhiva Comitetului municipal și județean al PCR, partea aflată în evidențele Arhivelor Naționale Direcția a județeană Cluj. Nu a fost consultată arhiva CC al PCR, a Comitetului județean și municipal de partid aflată la București.
Din dosarul cu procese-verbale ale Comitetului Executiv municipal (Consiliul Local) pe anul 1970, proces-verbal nr. 3/1970 (filele 60-77) rezultă că în data de 18 martie 1970 a fost analizată activitatea Comitetului municipal pentru cultură și artă. La dosar se mai află informarea prezentată de Nicolae Daisa, președintele Comitetului (filele 89-98) și un coraport. Pe baza acestor materiale și a discuțiilor care au avut loc, a fost emisă decizia nr. 246/18 mart. 1970. La articolul 3, aliniatul 3, se stipulează: „Se vor lua măsuri ca în anul 1970 să fie ridicate următoarele lucrări de artă: statuia lui Lucian Blaga, busturile lui Ion Agârbiceanu, Nicolaus Olahus, Gheorghe Lazăr și Nicolae Bălcescu, termen: 1 dec. 1970, răspunde Garofița Pavel (viceprimar) și Nicolae Daisa” .
În ziua de 20 iulie 1970, la Comitetul județean de partid a început o ședință de secretariat, care a continuat și în ziua de 22 iulie. Printre problemele înscrise pe ordinea de zi a ședinței a figurat și: „Amplasarea statuii poetului Lucian Blaga și a prozatorului Ion Agârbiceanu la Cluj”. Acest punct a fost analizat în cea de a doua zi și discuțiile au fost consemnate în procesul-verbal nr. 25/1970. La ședință a participat tovarășul Nistor de la Secția de Propagandă a Comitetului Central și, în calitate de invitat, Liviu Văcariu, șeful Secției de cultură și artă de la Comitetului județean de partid. Este de semnalat faptul că Lucian Blaga este recunoscut doar ca poet.
Din citirea procesului-verbal al ședinței, nr. 25/1970, rezultă că discuțiile s-au purtat pe baza unui material scris, care nu este atașat; sunt trecute sub tăcere motivele pentru care CC al PCR nu a răspuns în scris cu privire la cele două lucrări de artă; în discuții nu a fost pomenită decizia Consiliului Local nr. 246/1970 și este curios faptul că nu a fost invitat să participe la această analiză primarul Clujului, Remus Bucșa, care era membru în Biroul Comitetului Județean de partid Cluj.
La discuții, tovarășul Nistor, vorbind despre tovarășii de la Secția de propagandă a Comitetului județean de partid spune: „când s-a văzut că aprobările nu vin, ar fi trebuit să tempereze lucrurile” și să dea indicații Comitetului Județean pentru Cultură și Artă (din cadrul Consiliului Popular județean) să aștepte până la primirea aprobărilor de rigoare. Vorbind despre cei de la Comitetul Municipal de Cultură și Artă, spunea că se fac vinovați de necunoașterea legilor și a hotărârilor existente cu privire la amplasarea de monumente și că nici măcar nu au informat Comitetul Județean de Partid de ridicarea statuii. Înseamnă că aici era baiul.
Liviu Văcariu, în cuvântul său, a arătat că în tot ce au făcut, s-a ținut legătura cu tovarășul Ghișe de la CC al PCR, adjunctul șefului Secției de propagandă al Comitetului Central, care a promis că toate problemele legate de statuia lui Lucian Blaga vor fi prezentate secretariatului CC pentru aprobare și, cu siguranță, vor fi aprobate.
Aurel Duca, prim-secretar al Comitetului Județean de Partid, a spus că el este de acord cu cele spuse de tovarășul Nistor de la CC, dar că nici cei de la Secția de Propagandă a Comitetului Central nu au fost destul de consecvenți în această problemă.
Roman Morar, secretar al Comitetului Județean de Partid cu probleme de propagandă, a spus că aceste lucrări au fost impuse de unii tovarăși ca Dumitru Mircea (șeful Comitetului Județean pentru Cultură și Artă) și de autorul lucrării, Romulus Ladea.
Nimeni din cadrul ședinței nu s-a declarat a fi de acord cu cele spuse de tovarășul Aurel Duca, tovarășul Nistor și tovarășul Roman Morar, nici măcar Liviu Văcariu, care era șeful Secției de Cultură și Artă din cadrul Comitetului județean de partid Cluj.
Pe baza discuțiilor purtate, secretariatul Comitetului județean PCR a hotărât ca tovarășul secretar Roman Morar să se deplaseze la București, la CC, „pentru a clarifica toate problemele care se ridică în legătură cu arta monumentală”.
Cu privire la ședința de secretariat, prezentată mai sus, există mai multe nedumeriri: de ce s-a amânat cu două zile discutarea problemei statuii lui Lucian Blaga? De ce nu s-a amânat o altă problemă înscrisă pe ordinea de zi a ședinței? O explicația ar putea fi aceea că la discuțiile din prima zi au apărut chestiuni la care nu puteau răspunde cei prezenți și a trebuit să se apeleze la CC al PCR. Tot așa se poate explica și hotărârea luată, în „coadă de pește”, la finalul ședinței, de a trimite la București pe secretarul cu propaganda, Roman Morar. Din procesul-verbal nr. 25/1970 nu rezultă motivele pentru care nu a fost aprobată ridicarea statuii lui Lucian Blaga; care sunt păcatele pe care le-a săvârșit în timpul vieții, atât de mari că nu merită cinstea de a avea o statuie în Cluj-Napoca, la 10 ani de la deces?
Ce s-a întâmplat după ședința de secretariat a Comitetului județean de partid, 20-22 iulie 1970?
Cei de la Primărie și-au continuat lucrul în baza deciziei Consiliului Local nr. 246/1970 pentru terminarea statuii și a bustului. Ca urmare, în data de 19 septembrie 1970 (Făclia, 20.09.1970, p. 1) a fost dezvelit bustul lui Ion Agârbiceanu în scuarul de la intersecția străzilor Andrei Mureșanu și Brașov, aproximativ în fața casei lui I. Agârbiceanu, nu în piața Engels, unde era prevăzut (la cererea fiicei sale). Totodată a fost montată o placă comemorativă pe casa din strada Andrei Mureșanu nr. 31, unde a locuit Ion Agârbiceanu. Statuia poetului și filozofului Lucian Blaga a fost ridicată în data de 24 septembrie 1970 în piața Păcii și urma ca sâmbătă, 26 septembrie, să fie dezvelirea oficială. Urbanistic, statuia se încadra bine în acest loc. Pe casa din strada Măcinului nr. 20, a fost montată o placă comemorativă de marmură, mică.
Pentru a găsi (identifica) persoanele care au reușit să demonteze statuia lui Lucian Blaga din piața Păcii și să o ducă în Parcul Central al orașului a fost citit și răscitit procesul verbal nr. 25/20-22 iulie 1970 și au fost intervievate un număr mare de persoane, dar nu s-a găsit nici un argument pentru care nu s-a dat avizul solicitat. Ce păcate a săvârșit Lucian Blaga în timpul vieții pentru care nu ar merita o statuie în municipiul Cluj-Napoca? Procesul verbal tratează numai acuzele puerile invocate de Aurel Duca, Roman Morar și tovarășul Nistor: Se fac vinovați de necunoașterea și încălcarea legilor și a hotărârilor existente cu privire la realizarea monumentelor de cultură; nici măcar nu au informat Comitetul Județean de Partid de executarea statuii; când s-a văzut că aprobările nu vin, ar fi trebuit să tempereze lucrurile. La aceste acuze nu s-a raliat Liviu Văcariu, șeful comisiei pentru cultură și artă din cadrul Comitetului Județean PCR și nici alte persoane care au participat la ședință.
În intervențiile sale, Aurel Duca a uitat că el era și președintele Consiliului Popular Județean (deci, prefectul județului), nu numai prim-secretar al Comitetului Județean PCR. Sub această „uitare” își justifică poziția sa, că nu a cunoscut nimic despre realizarea statuii lui Lucian Blaga, din motive numai de el știute. În realitate statuia a parcurs ierarhic toate etapele de avizări: Primărie, Consiliul Județean, Comitetul Județean de partid, CPCP și CC al PCR. Numai așa putea să ajungă documentația cu statuia lui Lucian Blaga la Comitetul Central al PCR. Dacă n-a știut cu adevărat, înseamnă că tov. Duca nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu și trebuia destituit. Toate deciziile și hotărârile luate de Primărie trebuiau trimise la forul ierarhic superior (Consiliul Popular Județean), care le putea invalida parțial sau total. De asemenea, toate actele Consiliului Popular Județean adresate organelor centrale de la București trebuiau semnate de președinte, adică de Duca Aurel, numai în cazuri excepționale de locțiitorul său de drept.
Dacă s-ar fi dorit o rezolvare corectă a problemei, la ședința din 20-22 iulie 1970 ar fi fost invitat și primarul Clujului, Remus Bucșa, care era și membru în Biroul Comitetului județean de partid și cunoscător al problemelor legate de statuia lui Blaga. De ce nu au participat la ședința de secretariat toți secretarii comitetului PCR județean din 20-22 iulie 1970 (a participat numai unul din patru), deoarece se discuta o problemă importantă, pentru județul Cluj și pentru toată țara. De asemenea, Lucian Blaga fiind o personalitate de mare cultură, membru al Academiei Române, s-ar fi cuvenit să se ceară și o părere din partea Academiei. Astfel, soarta statuii lui Lucian Blaga, care reprezintă pe una dintre cele mai însemnate personalități de cultură a României interbelice a rămas la latitudinea lui Aurel Duca, prim-secretar al Comitetului județean Cluj al PCR, având ca studii de bază: Școala profesională de ucenici industriali, începută la Târgu Mureș și absolvită la Turda (1939); în această acțiune a avut un rol important și secretarul cu propaganda, Roman Morar, cu studii universitare tehnice în Uniunea Sovietică. În interviul acordat mi-a spus că el a fost convocat de urgență la CC al PCR, nu trimis de secretariatul Comitetului Județean PCR. Care o fi adevărul? Părerea noastră este aceea că a fost trimis și nu chemat. Reamintim că procesul-verbal nr. 25/1970 se încheie cu propunerea ca „tov. secretar Roman Morar” să fie trimis la CC al PCR, pentru a lămuri toate problemele legate de monumentele de artă, deci a fost trimis, nu convocat de urgență de secretarul cu propaganda de la CC al PCR.
Organele centrale ale partidului comunist au reacționat rapid și cu duritate
Organele centrale ale partidului comunist, puse în fața faptului împlinit, au reacționat rapid și cu duritate. Au trimis la Cluj delegați cu instrucțiuni ca statuia lui Blaga să fie demolată. De bustul lui Ion Agârbiceanu uitaseră. Iată cum s-au derulat evenimentele. Joi, 24 septembrie 1970, statuia era ridicată pe amplasamentul din piața Păcii și acoperită cu un cearșaf, urmând ca sâmbătă, să se facă dezvelirea oficială, însă vineri dimineața a fost convocată pentru ora 6 o ședință de Comitet Executiv extraordinară. Anunțul s-a făcut vineri dimineața pe la orele 4-5. Am fost trezit din somn de un zbârnâit fără sfârșit al telefonului:
– Alo!
– Tovarășul Marian!
– Da!
– La ora 6 este ședință de Comitet Executiv extraordinară, în sala mică! Să nu lipsiți și să nu întârziați, trebuie să fiți prezent! Ați înțeles?
Era tovarășa Wagner, șefa de cabinet de la Primărie. A fost și ea trezită din somn, mai devreme, pentru a ne trezi pe noi, membrii Comitetului Executiv. Convocarea la ședință la o oră atât de matinală, în acele vremuri, era suspectă. La intrarea în Primărie, te puteau întâmpina doi tovarăși politicoși, care te pofteau să urci într-o mașină (neagră). Am avut noroc, n-a fost așa. Am urcat la etaj, la sala mică de ședințe. Peste tot era o liniște de mormânt. La ora 6 fără 4-5 minute, am deschis timid ușa sălii de ședință. Surpriză! Sala era plină, în fruntea mesei de consiliu era primarul Bucșa, flancat de doi necunoscuți. Ședința a început fără protocol, s-a intrat direct în subiect, statuia lui Blaga trebuia demolată. Cei doi tovarăși erau din București, de la CC al PCR. Foarte pe scurt: s-a încălcat grav legislația socialistă, suntem pasibili de sancțiuni aspre, statuia trebuie demolată și ceremonia dezvelirii anulată, eventual, .. să fie dusă undeva în pădure …
Unul dintre primii luați în primire am fost eu. Discuțiile au decurs cam în felul următor:
– Ai indus în eroare Comitetul Executiv cu eliberarea autorizației de construcție pentru statuie!
Eram puțin speriat, însă mi-am revenit repede:
– Dar, „eu” n-am dat autorizație …
– Vrei să spui că lucrarea nu are autorizație?
– Nu este de competența noastră, ci a Consiliului Județean.
După mine au fost luați în primire alții. Toți au demonstrat că nu sunt cu nimic vinovați și că lucrarea are la bază toate avizele și aprobările necesare.
– Dar unde-i avizul Secției de Propagandă a CC- ului?
– Acest aviz îl cere Comitetul de Stat pentru Problemele Consiliilor Populare (CPCP) și nouă nu ni se comunică. Noi nu avem dreptul să comunicăm direct cu Comitetul Central.
În sală, între membrii Comitetului Executiv era o stare de agitație, de nemulțumire și de indignare. Se puteau auzi remarci de felul: Ce o fi făcut Blaga că nici în mormânt nu-l lasă în pace? Cum, noi nu avem dreptul să ne cinstim personalitățile? Noi trebuie să rămânem și acuma în pădure? …
În final, s-a dispus ca statuia să fie demontată și mutată în Parcul Central al orașului, într-o zonă cu mulți copaci, în așa fel ca să fie cât mai puțin vizibilă și ceremonia dezvelirii să aibă loc în parc. Nu trebuia să știe nimeni de ședință, de reamplasarea statuii, să nu vadă nimeni lucrările de demolare din piața Păcii etc. În acest scop a fost stabilit un plan de acțiune, astfel ca sâmbătă la ora 11 statuia să fie remontată în parc, cu spațiile verzi din jur refăcute. Ședința s-a încheiat în jurul orei 10.
Câteva din măsurile cuprinse în plan:
– Până la ora 11 „Sistematizarea” și cei de la „Cultură” să stabilească amplasamentul din „parc”, răspunde Lazăr Marian și Nicolae Daisa;
– Până mâine la ora 11, statuia să fie demontată din piața Păcii și remontată în „parc”; în acest scop, să înceapă imediat săparea fundației și executarea soclului pentru statuie. Demontarea statuii din piața Păcii să înceapă numai după ora 22. Răspunde primul secretar Remus Bucșa și Iosif Bicsikovszki, vicepreședinte;
– Accesul în zona de lucru, atât în piața Păcii cât și în parc, să fie restricționat. Răspunde comandantul miliției (poliției), Constantin Hangiu;
– În piața Păcii, pe locul unde a fost statuia, terenul să fie nivelat și plantat cu flori, în așa fel ca să nu se vadă că acolo a fost statuia. De asemenea, în parc terenul din jurul statuii să fie complet amenajat, cu flori și gazon. Răspunde inginer Mircea Micu.
Până a doua zi la ora 10, statuia a fost dusă și remontată în parc, terenul cu zona afectată de
statuie a fost nivelat și plantat cu flori.
O precizare: Ședința de Comitet Executiv a fost comună cu a Biroului Comitetului Municipal de partid.
Tovarășe Aurel Duca, prim-secretar al Comitetului Județean Cluj al PCR, vă place cum ați „rezolvat” statuia lui Lucian Blaga, unul dintre cei mai de seamă cărturari ai României Mari? Bănuiesc că nu vă place. Nici mie nu îmi place, dar din alte motive, însă sunt optimist, poporul român are un străvechi proverb „Nu este faptă fără răsplată”.
O ședință uitată
După mai bine de 40 de ani am cercetat arhiva Primăriei, din piața Unirii nr. 1, să văd procesul – verbal al ședinței extraordinare de Comitet Executiv din 25 sept. 1970, planul de măsuri luat, decizia Comitetului Executiv, persoanele care au participat la ședință, motivul pentru care CC-ul n-a aprobat realizarea și ridicarea statuii lui Lucian Blaga în piața Păcii etc. N-am găsit nimic. Nu a fost o surpriză, pe vremea aceea, tot ce nu convenea partidului (comunist), trebuia să dispară, să fie șters cu buretele. Atunci, Consiliul Local era alcătuit din 19 persoane: Remus Bucșa (primar), Gheorghe Lăpădean (Prim-viceprimar), Garofița Pavel și Iosif Bicsikovszki (viceprimari), Cornel Bordeanu, Traian Căpușan, Nicolae Daisa, Vasile Dumitru, Constantin Hangiu, Vilhelm Maksai, Lazăr Marian, Iuliu Márton, Arghir Moceanu, Ioan Păcurar, Nicolae Șerban, Francisc Szöllösi, Ioan Tomoiag, Iuliu Vaida și Ioan Viorel – membri. Dintre aceștia, în afară de subsemnatul, mai sunt în viață două sau trei persoane (anul 2014). Am consultat și arhiva comitetului municipal de partid, dar nici aici nu este nici un document care să ateste faptul că s-a ținut ședința amintită mai sus.
Legat de statuia lui Blaga din piața Păcii a rămas un mister neelucidat. Cine a fost acela care a putut să îl dea jos de pe soclu pe Blaga (din piața Păcii) și de ce? După uzanțele de atunci, acest lucru îl putea face numai secretarul general al partidului (comunist), Nicolae Ceaușescu, sau primul secretar al Comitetului județean de partid, Aurel Duca. Măsura luată era îndreptată și împotriva primarului Remus Bucșa, care s-a implicat mult în demararea și realizarea unor lucrări de artă monumentală românească în Cluj, lucru ce rezultă din mai multe decizii luate în acest sens, în cadrul ședințelor de Comitet Executiv, dar și prin măsuri întreprinse direct.
Pentru documentare asupra celor ce s-au petrecut atunci, am luat legătura cu persoane participante la eveniment, sau care cunoșteau problema peregrinajului acestei statui. Prima persoană contactată a fost Dorli Bugnariu (București), fiica lui Lucian Blaga. Mi-a relatat că ea cunoaște lucrurile în mare, dar nu are date certe. Mi-a recomandat să iau legătura cu Gheorghe Bodea, un istoric din Cluj. Iată ce mi-a mărturisit:
– În seara zilei în care a fost demontată statuia am lucrat până seara târziu la redacție, pe strada Universității. În jurul orei 23 am plecat spre piața Păcii, unde am văzut cum se demontează statuia. În zonă erau mulți milițieni (polițiști), dar nu m-au împiedecat să merg spre piață. A doua zi, adică sâmbătă, am citit un articol mare în „Contemporanul”, scris de Miron Constantinescu, în care îl făcea praf pe Lucian Blaga. În ziar mai scria că nici Ambasada Sovietică nu este de acord cu ridicarea statuii. Am căutat revista „Contemporanul”, dar n-am găsit articolul cu pricina. Se poate că Gheorghe Bodea a avut o lacună în memorie, dar e posibilă și varianta ca numărul respectiv al revistei să fi fost retras ulterior de pe piață de către autoritățile comuniste.
A treia persoană contactată a fost inginerul Gheorghe Avram, pe atunci, directorul Întreprinderii Orășenești de Construcții, întreprindere care a executat lucrările de montare și apoi de demolare a statuii din piața Păcii și, remontarea ei în parc.
– Da, îmi amintesc de mutarea statuii din piața Păcii în parc. Am fost chemat la primul secretar Bucșa și mi-a spus că statuia trebuie mutată până mâine la ora 10 în parc pe un soclu, în așa fel ca la ora 11 să se poată face dezvelirea.
– Și cum ai reușit să te încadrezi în timp?
– Da, timpul era foarte scurt, vreo 20 de ore. Problema cea mai grea a fost cu turnarea betonului în soclu, pentru că timpul era insuficient pentru întărirea betonului, din care cauză s-a făcut un cadru din profile metalice pe care s-a așezat statuia, betonul a fost doar ceva decorativ în etapa aceea.
De la inginerul Avram am primit un sfat binevenit. Să discut cu scriitorul Aurel Rău, care în acel timp era redactor șef la revista clujeană „Steaua”. Cu informațiile obținute de la Aurel Rău am putut stabili data când a avut loc mutarea și dezvelirea statuii în parc, 26.09.1970 și data morții lui Romul Ladea, autorul statuii, 27.08.1970. Cu această ocazie am mai aflat că între scriitorul Aurel Rău și maestrul Ladea exista o relație de prietenie, pe baza căreia a fost rugat ca la dezvelire, în piața Păcii, să țină o alocuțiune de prezentare a lucrării. Ca dorință de viitor, maestrul Ladea i-a mărturisit că în piață, alături de Blaga, ar mai trebui ridicată o statuie, a lui Octavian Goga, deoarece între cei doi titani ai culturii noastre naționale a existat o prietenie mare, închinată unui mare ideal – făurirea României Mari.
Am luat legătura și cu alte persoane, dar fără a reuși să obțin informațiile dorite: Alexandru Matei, fost director al Arhivelor Naționale din Cluj; Ioan Bindea, fost inspector general școlar în județul Cluj; inginer Roman Morar, fost secretar cu propaganda la Comitetului Județean de Partid Cluj, care a fost trimis de secretariatul Comitetului județean de partid la București pentru a lămuri toate problemele legate de statui, la discuțiile pe care le-am avut, mi-a relatat că a fost chemat urgent la CC-PCR, Secția de Propagandă; prof. Aurel Negucioiu, fost rector al Universității Babeș-Bolyai și secretar al Comitetului Județean de Partid Cluj; inginer Nicolae Beuran, fost director al Institutului de Cercetare și Proiectare Cluj și vicepreședinte al județului Cluj; prof. univ. Mircea Borcilă, fost șef de secție la județeana de partid pe probleme de cultură și artă; Aurel Bulzan, fost viceprimar la Cluj etc. Unii dintre cei intervievați au spus că în spatele acestei opoziții din partea CC al PCR ar putea fi Miron Constantinescu, sau poziția Ambasadei Sovietice. Miron Constantinescu (1917-1974), a fost un scriitor comunist, sociolog și filozof marxist, membru al Academiei, care a ocupat funcții importante în aparatul central de partid. El ar putea fi un spin în problema Blaga, dar nu factorul decident.
Strămutarea statuii în fața Teatrului Național
După mai mulți ani de așteptare (15 – 16 ani), a venit și aprobarea de la CC al PCR, după care, statuia lui Lucian Blaga a fost adusă din parc în fața Teatrului Național. Dezvelirea s-a făcut cu oarecare fast; mai multe discursuri oficiale, interviuri etc., ceea ce denotă că a existat o aprobare scrisă pentru statuia poetului Lucian Blaga. Îmi amintesc că printre cei care au ținut alocuțiuni a fost Ștefan Pascu, rectorul Universității Babeș-Bolyai, membru în Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România și de interviurile pe care le lua Constantin Mustață de la unii din cei veniți la festivitate. La un moment dat, când era în apropierea mea, l-am întrebat:
– Mie nu vrei să îmi iei un interviu?
– Vrei să spui ceva? și mi-a întins microfonul.
– Acuma nu, poate altă dată …
Ceea ce aș fi vrut să spun atunci, încerc să spun acuma, după circa 40 de ani.
Statuia a fost strămutată din „parc” în fața Teatrului Național în anul 1986, dar în presa locală n-a apărut nici o informație cu privire la acest eveniment. În prealabil a trebuit modificată intrarea la Teatrul Național (Opera Națională), pentru a face loc și pentru statuia lui Lucian Blaga, lângă statuia lui Mihai Eminescu, dar și aceasta trebuia reamplasată.
` Noul amplasament, din piața Ștefan cel Mare, este unul mult mai bun decât cel din parc: ocupă o poziție privilegiată, într-o piață centrală și în fața unei instituții emblematice a orașului, Teatrul Național, respectiv, Opera Națională, alături de statuia lui Mihai Eminescu (sculptor Ovidiu Maitec), dar are și unele servituți. Astfel, sub aspect urbanistic în acest loc sunt binevenite niște lucrări de artă, dar prestanța instituției cere ca acestea să reprezinte personalități din lumea operei sau a teatrului. Pentru argumentare se amintește că statuia lui Eminescu a fost transferată de Comitetul pentru Cultură și Artă din București, cu intenția de a fi amplasată la intrarea în parcul Central, din fața Teatrului maghiar. Deși cadrul urban era potrivit pentru amplasarea statuii, ideea a fost abandonată, pentru că instituția teatrului și operei cereau o personalitate din domeniul artei dramatice (maghiare). După mai mulți ani de așteptări, Eminescu a fost amplasat în fața Teatrului Național, fără a se ține seama că statuia ar trebui să reprezinte o personalitate din teatru sau operă.
Amplasarea statuii lui Blaga în fața Teatrului Național ar fi justificată de faptul că el a scris și piese de teatru, deși pe scena Naționalului clujean nu prea au fost prezentate publicului piesele sale. Amplasamentul are și alte inconveniente. Pentru înțelegerea lucrurilor se amintește că Blaga a fost una dintre cele mai însemnate personalități ale culturii noastre naționale din perioada interbelică. El nu a stat la umbra unor instituții sau a unor personalități. Prin prestigiul său, el a dominat instituțiile în care a lucrat și, în relațiile cu cei din jur, a avut rol de amfitrion. În contrast, statuia din fața Naționalului clujean îl prezintă mic și resemnat, dominat de impresionanta clădire a teatrului, motiv pentru care – credem noi – amplasamentul nu i se potrivește.
Statuia lui L. Blaga din Lancrăm este o copie a celei din Cluj
Lucian Blaga nu a trăit printre artiștii de teatru și operă. El a trăit în mediu academic, în mediu diplomatic și între universitari, profesori și studenți. Acesta a fost motivul pentru care statuia lui a fost așezată în piața Păcii, lângă Casa de cultură a studenților și în apropiere de Biblioteca Centrală Universitară, pentru a fi printre studenți și printre marii oameni de cultură ai urbei. Pe amplasamentul din piața Păcii, între strada Republicii și Casa de cultură a studenților statuia era înălțată pe un soclu de circa 1,5 – 2,0 m., înălțime de la care domina piața, în contrast cu situația din piața Avram Iancu, unde este așezat la nivelul solului, la umbra Teatrului Național. Privindu-l îți dă impresia unui învins și resemnat, ceea ce nu îl caracteriza pe filozoful Lucian Blaga.
Statuia lui L. Blaga din Lancrăm este o copie a celei din Cluj, însă acolo statuia este montată pe un postament și un soclu, la o înălțime de peste un metru și, în jur are amenajat un spațiu de onoare, motiv pentru care, arată mult mai bine decât cea din fața Teatrului Național.
O întrebare: Oare de ce au rebotezat piața Păcii în Lucian Blaga? Probabil că au avut în vedere tocmai readucerea statuii în piață, pe locul pentru care a fost concepută lucrarea de sculptorul Romul Ladea și unde a și fost înălțată inițial; unde se încadra foarte bine în peisajul urban al locului și reda mai fidel trăsăturile sale caracteristice, fără a stânjeni nici o altă lucrare de artă plastică. Dacă cei care au rebotezat piața nu s-au gândit așa, atunci ar fi trebuit ca piața să reprimească numele de Gheorghe Sion, avut în perioada interbelică.
De ce nu a fost reamplasată în piața Păcii, acolo unde a fost așezată inițial?
Încă un mister. Atunci când statuia a fost adusă din parc în fața Teatrului Național, de ce nu a fost reamplasată în piața Păcii, acolo unde a fost așezată inițial? La această întrebare s-ar putea afla, probabil, un răspuns din cercetarea arhivelor CC al PCR, din București. Neavând acces la aceste documente, se încearcă un răspuns pe baza lucrurilor care s-au petrecut pe plan local. În data de 19 martie 1965 a murit Gheorghe Gheorghiu-Dej, prim-secretar al Partidului Muncitoresc (Comunist) Român și președinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române, „conducătorul iubit al partidului și poporului nostru”. Pentru eternizarea memoriei sale, CC al PMR, Consiliul de Stat și Consiliul de Miniștri ale R.P.R. (României), au aprobat un plan ambițios de măsuri. Cu privire la Cluj, acest plan prevedea: ridicarea unei statui și atribuirea numelui de Gheorghe Gheorghiu-Dej Casei de cultură a studenților din Cluj, aflată în piața Păcii. Ca urmare, Casa de cultură a studenților a fost botezată cu numele de Gheorghe Gheorghiu-Dej și s-au făcut mai multe machete și studii de amplasament pentru statuie, în fața Casei de cultură a studenților, sau cuplată cu aceasta. Propunerile au fost trimise la București pentru aprobare, dar au rămas fără răspuns. Verbal se spunea: e în studiu, se mai analizează … După anul 1968, era clar, se renunțase tacit la realizarea statuii. Între timp, românii au aflat că Gheorghe Gheorghiu-Dej nu a fost un conducător de partid și de stat chiar atât de bun, pentru că: și-a lichidat cu brutalitate adversarii politici; că s-a opus destalinizării țării; că s-a făcut în mod forțat colectivizarea agriculturi; că în timpul lui, elita politică și intelectuală a țării a fost oprimată, că mulți dintre ei și-au sfârșit zilele în lagăre sau în închisori ș. a.
*
Un epilog surpriză. Clujenii s-au gândit că ar fi mai bine ca în locul fostului conducător „iubit”, să ridice o statuie unui mare om al culturii noastre naționale, Lucian Blaga, care prin întreaga sa operă și muncă de o viață, nu s-a răzbunat pe nimeni și nu a amenințat pe nimeni. Așa a început povestea acestei statui, care s-a dovedit a fi o adevărată cutie a Pandorei, încă neînchisă. De la cine a venit ideea cu statuia lui L. Blaga, nu se știe. Dar cine a fost în realitate Lucian Blaga? De obicei, se vorbește despre poetul, dramaturgul, filozoful … Blaga și mai puțin de OMUL Blaga. Se pare că omul de cultură Blaga a fost dublat de un om stăpânit de niște principii morale și etice deosebite, la care nu a renunțat de dragul unor „onoruri” sau facilități. El nu a scris nici o lucrare de tipul „Mitrea Cocor”, sau „Lumina vine de la Răsărit”, nu a închinat niciodată ode partidului comunist și nici conducătorilor săi „iubiți”. Nu a renunțat nici la crezul său politic, deși se pare, că i-au fost oferite de comuniști funcții onorifice mari pe această linie. Un exemplu, a refuzat colaborarea cu Partidul Național Popular, un partid de buzunar al comuniștilor. A preferat să îndure opresiunile regimului, să fie eliminat de la catedră și din alte funcții publice, decât să aibă colaborări care să-i dăuneze demnității sale de om. Această atitudine era considerată de către elitele comuniste o sfidare la adresa partidului lor.
Distanța în timp, între problema reamplasării statuii și atitudinea ostilă a lui Blaga de a colabora cu partidul comunist era doar de câțiva ani, așa că lucrurile erau destul de proaspete în memoria elitelor de la București, care trebuiau să aprobe realizarea statuii. Mai trebuie adăugat faptul că în acea piață trebuia amplasată statuia conducătorului comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej. Dilema era mare. Cum să aprobe o statuie a unui fost reacționar (Lucian Blaga), în locul unui mare lider comunist (Gheorghe Gheorghiu-Dej)? Dar de ce nu s-a respins ideea realizării statuii lui Blaga? În acei ani, Blaga se bucura de o mare notorietate în rândul populației. Respingerea realizării statuii ar fi dăunat mult imaginii partidului comunist, pentru că ar fi dezvăluit falsitatea naționalismului patriotard afișat de comuniști.
În anii lungi de așteptare pentru aprobarea statuii, s-a ticluit o strategie bine pusă la punct: Statuia să fie adusă din parc într-o zonă centrală, dar nu în prim planul locului, ci pe un loc secundar, la umbra unei clădiri importante, unde el să pară mic și resemnat. Așa a ajuns în fața Teatrului Național și, pentru ca să piardă și mai mult din importanță, statuia a fost așezată lângă cea a lui Mihai Eminescu, pentru a nu mai fi, nici el, „poetul fără pereche”. În acest fel, din aureola lui de sfânt, a fost coborât și Eminescu pe pământ, între muritori. În plus, cele două statui se stânjenesc reciproc. În existența lor, apar situații de-a dreptul bizare, de exemplu cu ocazia Zilelor Eminescu, la statuia lui se aduc multe coroane de flori, la Blaga nu. Unii, mai milostivi, depun și la statuia lui Blaga câteva flori, „ca la o rudă săracă”. Cele două texte între ghilimele au fost scrise la sugestia scriitorului Aurel Rău și a inginerului Gheorghe Avram.
Cred cu certitudine că locul statuii lui Lucian Blaga este în piața care-i poartă numele, lângă Biblioteca centrală universitară „Lucian Blaga” și Casa de cultură a studenților, unde ar domina piața, ar fi în mediu academic, între studenți și oamenii de cultură ai urbei. Statuia a fost concepută pentru acest loc și, în acest loc a fost înălțată în anul 1970 de edilii clujeni, cu riscul de a suporta opresiunile care au urmat. Păcat că nu mai trăiesc: Remus Bucșa, fostul primar al Clujului, care a fost destituit din funcție; Liviu Văcariu, Dumitru Mircea, Romul Ladea și Dumitru Ghișe, criticați în ședința de secretariat a Comitetului județean de partid din 20-22 iulie 1970, ca vinovați pentru ridicarea statuii. Ei ne-ar putea spune multe despre calvarul statuii și despre consecințele îndurate de unii dintre ei, pentru curajul de a ridica o statuie închinată lui Lucian Blaga, unul dintre cei mai de seamă oameni de cultură din România interbelică.
Speranța nu moare niciodată, așa că, fără pic de îndoială, va veni și o zi cu soare pentru statuia lui Lucian Blaga, când edilii Clujului o vor readuce în locul predestinat, în piața Lucian Blaga.
În încheiere voi aminti, printr-o parafrazare, cuvintele lui Octavian Paler: O țară care nu are statui și nu are un trecut, nu va avea nici un viitor.
*
Până în anul 2023, am crezut că popasul următor al statuii lui Lucian Blaga va fi în piața Lucian Blaga, pe amplasamentul inițial, acolo unde a fost așezat de autorul statuii, Romul Ladea, împreună cu Primăria Clujului și Consiliul Județean, dar n-a fost să fie așa, m-am înșelat.
Lazăr Marian
Într-un număr viitor se va continua povestea statuii lui Lucian Blaga.
ADDENDA
În lista monumentelor istorice Lucian Blaga figurează poziția 1004: bust (în realitate statuie), piața Avram Iancu (în realitate piața Ștefan cel Mare) – Teatrul Național. Lipsește anul amplasării statuii și numele sculptorului;
– La poziția 1009/622160, Lucian Blaga, bust, piața Lucian Blaga, an: 1993;
Din listă lipsește placa comemorativă, care a fost montată pe casa în care a locuit Lucian Blaga, pe strada Măcinului nr. 20.
