May 15, 2025

Primăria Municipiului Turda, în parteneriat cu Muzeul de Istorie și Galeria de Artă „Valer Suciu”, invită publicul la o seară de excepție, dedicată patrimoniului cultural local în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor, care va avea loc sâmbătă, 17 mai 2025, între orele 17:00 – 00:00 (ultima intrare fiind 23:20).

Evenimentul include trei locații de referință pentru identitatea istorică și artistică a Turzii: Muzeul de Istorie Turda – vizitatorii sunt invitați să parcurgă expoziția permanentă și să afle poveștile obiectelor de patrimoniu, prezentate de echipa de muzeografi; Galeria de Artă „Valer Suciu” – găzduiește expoziția de ceramică „Prin poiana lui Iocan”, semnată de artista Doina Stici și lucrările grafice ale artistului Cornel Vana; Castrul roman al legiunii a V-a Macedonica – cu ocazia Nopții Muzeelor, castrul își redeschide porțile pentru vizitare, după finalizarea lucrărilor de restaurare. Accesul se va face prin poarta de pe strada Castrului Roman.

„Noaptea Muzeelor reprezintă o ocazie ideală pentru publicul de toate vârstele de a descoperi sau redescoperi patrimoniul istoric și artistic al municipiului Turda într-un cadru inspirațional.

Accesul este gratuit, vă așteptăm să vă alăturați sâmbătă, 17 mai, acestui eveniment minunat, care are loc doar o data pe an – Noaptea Muzeelor”, a transmis Primăria Turda.

Castrul roman Potaissa al Legiunii a V-a Macedonica se numără printre cele 285 de componente din dosarul Limes ce au fost înscrise în patrimoniul UNESCO. Este vorba de castre legionare și castre auxiliare cu așezări civile, castre de marș (temporare) și turnuri, propuse individual sau în grupuri care includ și alte elemente de fortificație – distribuite  de-a lungul a peste 1000 km, în 123 de unități administrativ-teritoriale, respectiv în 16 județe.

Articolul Un important obiectiv UNESCO din județul Cluj își redeschide porțile în Noaptea Muzeelor apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *