April 18, 2026

Ediția a 17-a a Campionatului European de handbal feminin (EHF EURO 2026) aduce la Cluj-Napoca o confruntare cu totul specială chiar în ziua deschiderii. Norvegia, cea mai titrată echipă din lume, întâlnește România în primul meci al CE, vineri, 4 decembrie 2026. Într-o BTarena care se pregătește să doboare recordul de asistență cu peste 10.000 de fani în tribune, România — singura națiune din lume prezentă la toate Mondialele — încearcă să repete succesul din 2016 când a învins Norvegia cu 25-20 (16-9), în prezența a 7.500 de spectatori, capacitatea maximă a sălii în acel moment!

Ediția a XVII-a a Campionatului European de handbal feminin 2026 are loc în perioada 3-20 decembrie a.c., fiind pentru prima dată când turneul final se desfășoară în cinci țări, România, Turcia, Cehia, Slovacia, Polonia, România fiind singura în care meciurile au loc în două orașe – Cluj Napoca (grupe preliminare și o grupă principală) și Oradea (grupe preliminare).

La această ediție naționala României are șanse să debuteze în Sala Polivalentă BTarena din Cluj Napoca, în fața a 10.000 de spectatori, ceea ce va constitui un record de audiență la un meci de handbal disputat în România! Până acum, recordul la un meci de handbal este de 8.400 de spectatori prezenți la România – Rusia, 26-25, meci din preliminariile CE 2018, care a avut loc tot în Polivalenta din Cluj, după mărirea capacității sălii efectuată în 2017.
În urma tragerii la sorți a meciurilor din grupele preliminare ale CE de handbal feminin din decembrie 2026, Clujul va găzdui meciurile din grupa B preliminară, din care fac parte Elveția, Macedonia de Nord, Norvegia și România. “Tricolorele” vor întâlni, în ordine, Norvegia (vineri, 4 decembrie), Macedonia de Nord (duminică, 4 decembrie), Elveția (marți, 8 decembrie 2026). Primele două clasate se califică în grupa principală, care va avea loc tot în BTarena din Cluj și unde sunt favorite să ajungă alte naționale de top european și mondial, Danemarca, Ungaria, Muntenegru, Spania…
Componența celor 6 grupe preliminare este următoarea:


grupa A: Ungaria, Muntenegru, Slovenia, Islanda (Oradea, România);
grupa B: Norvegia, România, Elveția, Macedonia de Nord (Cluj Napoca, România);
grupa C: Danemarca, Spania, Turcia, Grecia (Antalya, Turcia);
grupa D: Cehia, Austria, Olanda, Croația (Brno, Cehia);
grupa E: Franța, Polonia, Insulele Feroe, Ucraina (Katovice, Polonia);
grupa F: Suedia, Germania, Slovacia, Serbia (Bratislava, Slovacia);
În grupele principale, care vor avea loc la Cluj (10-15 decembrie) și Katovice (11-16 decembrie), se califică primele două clasate din fiecare grupă preliminară, urmând ca semifinalele și finala să aibă loc la Katovice, în 18, respective, 20 decembrie 2026.

Norvegia, 35 de medalii la CE, CM și JO
Primul adversar al României, Norvegia, este cea mai galonată echipă all time din handbalul feminin mondial și poate, echipa națională, cu cele mai multe medalii cucerite la marile competiții organizate la jocurile sportive cu mingea: 14 medalii la CE (10 aur-3 argint-1 bronz); 13 medalii la CM (5 aur-5argint-3 bronz); 8 medalii la JO (3 aur-2 argint-3 bronz).
Norvegia, deține, la ora la care vorbim, toate titlurile majore: campioană europeană și olimpică (ambele, cucerite în anul 2024) și campioană mondială (în 2025). A terminat neînvinsă la Campionatul European din 2024 (9 victorii în toate fazele) și Campionatul Mondial din 2025 (9 victorii) și a pierdut un singur meci, 28-32 cu Suedia, în 8 meciuri disputate la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.
Norvegia a jucat în 13 din cele 16 finale ale Campionatelor Europene disputate până acum, câștigând 10! Are 14 medalii (10 aur – 3 argint – 1 bronz), singurele ediții în care nu a urcat pe podium fiind CE 2000 din România (București și Rm. Vâlcea) și CE 2018 din Franța!

România, o singură medalie și trei calificări în semifinale la CE!
Naționala României de handbal feminin este echipa cu cele mai multe calificări la marile competiții dintre toate echipele sportive de jocuri cu mingea din țara noastră. A participat la toate cele 27 de ediții ale CM de handbal feminin (fiind singura echipă din lume cu această performanță), are 16 calificări la CE (a lipsit la o singură ediție, în 2006) și 4 prezențe la JO. Așadar, Campionatul European din acest an reprezintă a 47-a participare la un turneu final de CE, CM, JO.
Naționala României de handbal feminin în șapte are 5 medalii cucerite la CE și CM / un aur la CM din 1962, două medalii de argint, la CM 1973 și la CM 2005 și două de bronz, la CE 2010 și la CM 2015.
La medalia de bronz de la CE din 2010 au contribuit și trei handbaliste de la Universitatea Jolidon Cluj, Mihaela Tivadar, Florina Chintoan și Magdalena Paraschiv. La ultimele trei ediții ale CE, România s-a clasat pe locurile 12 (2020, 2022) și 11 (2024), ediția de acum doi ani fiind primul “european” cu 24 de echipe participante.
România și Norvegia s-au mai întâlnit acum 10 ani la Cluj, în 9 martie 2016, tot în Sala Polivalentă, tot într-un meci oficial, în preliminariile CE din 2016. Triplu laureată și la acea dată, campioană europeană, mondială și olimpică, Norvegia a fost învinsă de România, scor 25-20 (16-9), în prezența a 7.500 de spectatori, capacitatea maximă a sălii în acel moment!

Articolul Duel de foc România – Norvegia la EHF EURO 2026 pe BT Arena apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *