Polițiștii din cadrul municipiului Turda, împreună cu inspectori ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Cluj, în data de 23 mai 2025, în intervalul 07:00–10:00, au desfășurat o acțiune preventiv-reactivă de control a serviciilor de transport în regim taxi și a transportului alternativ. În urma acestor controale, au fost aplicate un număr de 29 de sancțiuni contravenționale în cuantum de aproximativ 18.000 de lei, informează reprezentanții IPJ Cluj. Dintre acestea, un număr de 15 sancțiuni au fost constatate pentru încălcarea privind taximetria, urmate de 12 sancțiuni aplicate pentru abateri la regimul circulației rutiere. Operațiunea a vizat respectarea legislației în domeniu, siguranța traficului și combaterea evaziunii fiscale, fiind parte din planul de acțiune al Poliției Municipiului Turda pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și protejarea consumatorilor.
Totodată, potrivit polițiștilor clujeni, în cazul unui conducător auto, în urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat că asigurarea obligatorie a vehiculului nu era valabilă, fiind sancționat, iar ca măsuri complementare i-a fost reținut certificatul de înmatriculare și i-au fost retrase plăcuțele de înmatriculare. De asemenea, polițiștii au efectuat peste 20 de testări cu aparatul etilotest. (T.S.)
Articolul Controale la taximetriștii din Turda apare prima dată în ziarulfaclia.ro.