
Catastrofa ecologică provocată de gândacul de scoarță-ipide asupra arborilor din Parcul Național Apuseni se extinde de la an la an, căpătând dimensiuni de apocaliptice. Dacă în urmă cu trei ani, când Făclia a scris pentru prima dată în România despre acest dezastru, erau în jur de 14 de mii de metri cubi de copaci afectați de acest gândac, acum, din estimările experților sunt aproximativ 250 de mii de metri cubi de arborete uscat din cauza acestei insecte. Dar cu toate acestea, arborii bolnavi și uscați nu pot fi extrași și valorificați de proprietarii de păduri din acest Parc în timp ce inspecta atacă tot mai tare.
Prefectul județului Cluj, Maria Forna a convocat joi o ședință la sediul Prefecturii pentru a găsi soluții care să oprească expansiunea gândacului de scoarță astfel încât să nu fie atacați și alți brazi și molizi, iar pe de altă parte pentru a se identifica căi legale care să permită valorificarea arborilor afectați de ipide, astfel încât să nu fie afectat ecosistemul din Parcul Natural Apuseni. La reuniune au luat parte reprezentanți ai Gărzii Forestiere Cluj, ai Direcției Silvice, Parcului Natural Apuseni, Consiliul Științific al Parcului, Agenției de Mediu, Ministerului Mediului și primarii comunelor Mărgău, Călățele, Rîșca, Săcuieu, Beliș, Poieni și Mărișel.
Articolul Apocalipsă în Apuseni. Parcul Natural rămâne fără copaci apare prima dată în ziarulfaclia.ro.