April 19, 2026

Galeria de Artă Făclia găzduiește în această perioadă o expoziție inedită, intitulată Joc de copii, care aduce în prim-plan lucrările tinerilor artiști ai Atelierului Pastel. Expoziția reunește grafică și pictură semnate de doisprezece copii talentați: Adela Gindeanu, Sophia Breaz, Dariana Cadar, Teodora Druță, Ilinca Gliga, Matei Holom, Tamara Lehene, Eliza Mureșan, Ana Negrău, Horațiu Oprea, Ariana Perhaiță și Maximiliean Simon. Lucrările lor pot fi admirate până în 20 iunie, într-un spațiu în care spontaneitatea, culoarea și inspirația se întâlnesc cu spiritul ludic și cu primele exerciții de compoziție artistică.

Vernisajul a avut loc într-o atmosferă caldă și plină de emoție, iar cuvântul de deschidere le-a revenit lui Demostene Sofron, curator și coordonator al galeriei, și Ioanei Rusu, îndrumătoarea copiilor din cadrul Atelierului Pastel.

„Galeria de Artă Făclia a găzduit, încă de la deschidere, în 2018, cel puțin două expoziții anual dedicate copiilor și studenților. Mă bucur că astăzi avem ocazia să prezentăm publicului expoziția Atelierului Pastel. Este o expoziție despre copii, dar și despre pasiunea lor pentru pictură – un hobby care, sperăm, va deveni un drum de viață pentru unii dintre ei”, a subliniat Demostene Sofron. Acesta a remarcat cu surprindere și admirație modelele alese de micii artiști: de la Frida Kahlo la Lautrec, de la Modigliani la celebra Mona Lisa. „Este fantastic că deja lucrează după modele, ceea ce nu este deloc ușor la 10–12 ani. Fiecare copil are în el un exercițiu artistic care trebuie cultivat și dus mai departe”, a adăugat el.

Ioana Rusu, coordonatoarea artistică a expoziției, a adus în discuție parcursul celor mici în cadrul Atelierului Pastel și filozofia pedagogică ce stă la baza activității acestuia. „Ne aflăm la a treia expoziție din această primăvară-vară. Copiii care expun acum sunt din grupele de vârstă mai mari, dar mulți dintre ei au început la 3–6 ani. Abordarea noastră este una cuprinzătoare: la început, copiii sunt încurajați să încerce tot, să descopere, iar în grupele mari se axează pe grafică și pictură. E important ca ei să învețe prin joc – așa înțeleg lumea mai ușor, se dezvoltă altfel”, a explicat ea. La finalul evenimentului, copiii au fost recompensați cu diplome, oferite în semn de apreciere pentru efortul și implicarea lor.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, partener constant al galeriei.

Joc de copii nu este doar o expoziție – este un elogiu adus creativității în formare, o pledoarie pentru educația prin artă și o mărturie despre cum sensibilitatea vizuală se poate cultiva încă de la vârste fragede. Expoziția poate fi vizitată la sediul ziarului Făclia, până pe 20 iunie.

Mara A. MUNTEAN

Articolul „Joc de copii” – o celebrare a artei la Galeria de Artă Făclia apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *