Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo (IJF), Marius Vizer, a fost reales în funcţie, miercuri, pentru al şaselea mandat, a anunţat Federaţia Română de Judo, prin intermediul site-ului oficial.
În cadrul Congresului IJF care are loc la Budapesta, românul Florin Daniel Lascău a fost ales în Comitetul Executiv al federaţiei internaţionale.
„Federaţia Română de Judo îl felicită pe domnul Marius Vizer pentru realegerea sa în funcţia de preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Judo (IJF), pentru un al şaselea mandat. Reconfirmarea domnului Vizer în cadrul Congresului IJF desfăşurat la Budapesta, în data de 11 iunie 2025, reprezintă o recunoaştere internaţională a valorii şi viziunii sale, precum şi a parcursului de excepţie pe care l-a oferit judo-ului mondial în ultimele două decenii. Federaţia Română de Judo îşi exprimă în mod public susţinerea faţă de activitatea domnului Marius Vizer şi îi urează succes deplin în acest nou capitol al leadership-ului său internaţional”, au transmis reprezentanţii federaţiei.
Preşedintele FRJ, Florin Bercean, i-a transmis felicitări lui Vizer pentru realegerea în funcţie, afirmând că omul de afaceri austriac de origine română a dus acest sport la un nivel de recunoaştere fără precedent.
„Îl felicit cu respect şi admiraţie pe domnul Marius Vizer pentru acest nou mandat la conducerea IJF. Este o personalitate care a adus judo-ul mondial la un nivel de profesionalism şi recunoaştere fără precedent. Îi dorim mult succes în continuare şi îi suntem alături în misiunea sa de a dezvolta judo-ul ca sport şi ca model educaţional la nivel global”, a afirmat Bercean.
Comitetul Executiv al FIJ este format din Louisa Agius Galea (Malta), Armen Bagdasarov (Uzbekistan), Vladimir Barta (Cehia), Raul Camacho Perez (Spania), Alfred Foloko (Zambia), Kosei Inoue (Japonia), Azizjon Kamilov (Uzbekistan), Hedvig Karakas (Ungaria), Florin Daniel Lascău (România), Mohamed Meridja (Algeria), Raşad Nabiev (Azerbaidjan), Stephane Nomis (Franţa), Estony Pridgeon (Africa de Sud), Jean-Luc Rouge (Franţa), Tina Trstenjak (Slovenia), Haruki Uemura (Japonia) şi Max-Herve George (Franţa).
Articolul Marius Vizer, al șaselea mandat în fruntea Federaţiei Internaţionale de Judo apare prima dată în ziarulfaclia.ro.