Mai mulţi lideri din Europa de Sud-Est, între care noul preşedinte al României Nicuşor Dan, au condamnat miercuri invazia rusă a Ucrainei, la încheierea celui de-al patrulea Summit Ucraina – Europa de Sud-Est care a avut loc la Odessa, un important port ucrainean la Marea Neagră vizat în mod repetat de atacuri lansate de Moscova, relatează AFP.
„Condamnăm cu cea mai mare fermitate războiul de agresiune brutală dus de Rusia împotriva Ucrainei”, se arată în declaraţia comună difuzată de preşedinţia ucraineană şi care nu a fost totuşi semnată de preşedintele sârb Aleksandar Vucic deoarece numele acestuia nu figurează în declaraţie, notează AFP.
Declaraţia a fost semnată de noul şef de stat român Nicuşor Dan, ales în luna mai, precum şi de preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, premierii bulgar, croat şi grec şi de reprezentanţi ai altor ţări din Balcani.
Aleksandar Vucic, a cărui ţară menţine relaţii bune cu Moscova, a participat la summitul de la Odessa, fiind prima sa vizită în Ucraina de la începutul războiului, în februarie 2022.
Semnatarii declaraţiei şi-au reiterat „angajamentul de a oferi un sprijin global şi durabil Ucrainei şi poporului său atât timp cât este necesar” şi au cerut „tuturor naţiunilor să se abţină să ofere orice formă de ajutor material sau de alta natură efortului de război al Rusiei”.
Textul declaraţiei citează, de asemenea, „retragerea completă a forţelor şi echipamentelor ruseşti de pe întreg teritoriul Ucrainei” drept „condiţii esenţiale şi nenegociabile pentru pace”.
Ţările semnatare susţin „Ucraina pe calea ireversibilă a integrării sale euro-atlantice depline, inclusiv aderarea la NATO”, şi solicită întărirea sancţiunilor împotriva Moscovei.
Aceste angajamente sunt opusul cerinţelor Rusiei, care cere, înainte de orice pace, ca Ucraina să cedeze regiunile pe care Moscova pretinde că le-a anexat, să renunţe la aderarea la NATO şi la livrările de arme occidentale.
Portul Odessa, unde a avut loc summitul, este vizat în mod constant de atacuri cu rachete şi drone ruseşti.
În noaptea de marţi spre miercuri, un nou atac cu drone lansat de Rusia a avariat locuinţe, depozite şi nave civile din Odesaa, a indicat diplomaţia ucraineană.
Articolul Mesajul liderilor din Europa de Sud-Est transmis de la Odessa apare prima dată în ziarulfaclia.ro.