Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit sâmbătă, 28 iunie 2025, pentru a lichida un incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Buru, comuna Iara, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații al Județului (ISU) Cluj. Este vorba de un grajd cuprins de flăcări, acestea extingându-se și la acoperișul a două case din lemn.
Incendiul a cuprins un grajd de aproximativ 30 de metri pătrați, pe care l-a distrus în totalitate, acesta prăbușindu-se în cele din urmă. De asemenea, pompierii au informat că, din primele date, flăcările s-au extins parțial la acoperișul a două case construite din lemn, pe o suprafață totală de aproximativ 70 de metri pătrați. Incendiul a fost localizat, iar pompierii lucrează pentru lichidare. La fața locului s-au deplasat inițial două echipaje, de la Garda Băișoara și Detașamentul Turda. Pe parcursul intervenției a fost trimisă în sprijin și o autospecială de mare capacitate de la Punctul de Lucru Florești, alături de o ambulanță SMURD. Până în prezent nu există persoane care să solicite îngrijiri medicale.
T.S.
Articolul Grajd distrus într-un incendiu la Iara apare prima dată în ziarulfaclia.ro.