Echipa de fotbal Universitatea Cluj a învins formaţia austriacă de ligă secundă SKU Amstetten, sâmbătă, la Ardagger, într-un meci amical jucat în stagiul de pregătire din Austria.
Universitatea s-a impus prin golurile marcate de ivorianul Issouf Macalou (39) şi Alexandru Bota (71), golul echipei austriece fiind reuşit de Niels Hahn (6), potrivit site-ului clubului ardelean.
La ”U” a jucat şi Raji Ayomide, un fundaş nigerian aflat în probe.
Echipa folosită în prima repriză: Gertmonas – Chipciu, I. Cristea, Artean, Barstan – D. Codrea, G. Simion, Bic – Nistor – M. Thiam, Macalou. În a doua repriză au evoluat D. Moldovan – Ayomide, J. Cisse, N. Pop, Techereş – Murgia, Drammeh, Fabry – Al. Bota – J. Lukic, A. Trică.
Următoarea partidă amicală a Universităţii va avea loc luni 30 iunie, împotriva echipei cehe Sigma Olomouc, cu începere de la ora locală 18:00 (19:00 ora României).
Articolul U Cluj a câştigat primul meci amical din stagiul austriac apare prima dată în ziarulfaclia.ro.