
Aniversarea a 52 de ani de la inaugurarea Grupului statuar Școala Ardeleană va fi marcată printr-un eveniment editorial ce va avea loc chiar în fața monumentului realizat de Romulus Ladea.
Clujenii pasionați de cultură, literatură și istorie sunt invitați să participe luni, 30 iunie, începând cu ora 11, la lansarea volumelor „Școala Ardeleană. Antologie de texte (1743‒1830)” (I-IV). Ediție* revăzută și adăugită. Introducerea, cronologia, nota asupra ediției, selecția și coordonara au fost realizate de Eugen Pavel. Lucrarea a fost elaborată sub egida Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” al Academiei Române, fiind publicată în Colecția Panteon românesc (ediții de patrimoniu), coordonată de Prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române.
Lucrarea va fi prezentată de academicianul Ioan-Aurel Pop, Adrian Tudurachi, directorul Institutului de Lingvistică „Sextil Pușcariu”, Horea Poenar, Bogdan Harhătă, Vasile G. Dâncu, directorul Editurii „Școala Ardeleană”.
Vor mai vorbi Sorina Stanca, director al Bibliotecii județene Octavian Goga, profesorul teolog Ioan Chirilă, Valentin Orga, directorul Bibliotecii Centrale Universitare.
Evenimentul este organizat de Academia Română – Filiala Cluj-Napoca, Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu”, Universitatea Babeș-Bolyai, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Fundația Transilvania Leaders și Editura Școala Ardeleană.
Transcrierea textelor, notele și comentariile au fost asigurate de: Maria Aldea, Ioana Anghel, Alexandra Baneu, Doru George Burlacu, Liliana Burlacu, Adrian Chircu, Gheorghe Chivu, Elena Comșulea, Paula Cotoi, Vasilica Eugenia Cristea, Maria Frânc, Alin Mihai Gherman, Ovidiu Ghitta, Doina Grecu, Ladislau Gyémánt, Bogdan Harhătă, Andreea Mârza, Mircea Minică, Greta-Monica Miron, Mira Mocan, Dora Pavel, Eugen Pavel, Crina Pop, Laura Stanciu, Otilia Urs, Oana Uță-Bărbulescu, Aristina Valea, Marta Vremir. Traduceri: Alexandra Baneu, Vasilica Eugenia Cristea, Ladislau Gyémánt, Bogdan Harhătă, Andreea Mârza, Mira Mocan, Oana Uță-Bărbulescu, Marta Vremir. Colaționare și corectură: Dora Pavel. Revizie finală: Gheorghe Chivu, Eugen Pavel.
„Începutul spiritualității românești moderne este marcat de mișcarea Școlii Ardelene, curent ideologic și cultural care coincide cu o renaștere identitară fără precedent, cu o trezire a conștiinței de sine a unei națiuni aflate multe veacuri la marginea istoriei. Prin conectarea la un program umanist-emancipator, cărturarul român își afirma, în același timp, încă din primele decenii ale secolului al XVIII-lea, statutul de homo europaeus, deschis spre universalitate. Studierea acestei epoci ne dezvăluie un adevărat tezaur de gândire și simțire românească, a cărui cunoaștere are pentru fiecare generație resorturi intelectuale și formative multiple, deloc inactuale. Vom descoperi în operele iluministe pagini dense de istorie, limbă și cultură națională, de filosofie și teologie morală, de literatură artistică și științifică, unele perimate estetic, având însă valori expresive ineluctabile, a căror valorificare pe baza unei relecturi proaspete și avizate, direct din sursele primare, s-a impus cu acuitate. Iată de ce o nouă lectură a scrierilor care se revendică de la creația iluministă transilvăneană, tipărituri și manuscrise, edite și inedite, în consonanță cu stadiul actual al istoriografiei și filologiei românești, și, implicit, alcătuirea unei crestomații de referință au devenit un demers stringent. Noua antologie Școala Ardeleană își propune să restituie o mare parte din opera reprezentanților acestei mișcări de răsunet, fiind cuprinse, integral sau fragmentar, 197 de scrieri, respectiv 28 de texte istorice, 32 lingvistice, 39 literare, 47 teologice și religioase, 6 filosofice și 45 didactice și instructive, însoțite de note și comentarii, alături de 153 de ilustrații”, spune Eugen Pavel, cercetător în cadrul Institutului de Lingvistică „Sexitl Pușcariu”.
Ca omagiu adus celor trei corifei ai mișcării Școala Ardeleană, Gheorghe Șincai, Petru Maior și Samuel Micu, la Cluj-Napoca în 30 iunie 1973, de Ziua Învățătorului, a fost dezvelit Grupul Statura Școala Ardeleană, operă a sculptorului Romulus Ladea.
Opera a fost o comandă de orașul Cluj în anul 1968 pentru a comemora 50 de ani de la Marea Unire din 1918. În scriptele autorului opera s-a numit „Școala Latină” și poartă o însemnătate istorică monumentală a latinității din Ardeal.
Articolul Eveniment editorial dedicat aniversării a 52 de la inaugurarea Grupului Statuar Școala Ardeleană apare prima dată în ziarulfaclia.ro.