Întâlnirea tinerilor din Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla și Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș are loc joi, 3 iulie 2025, la Cluj-Napoca, programul acesteia desfășurându-se în două locații, la sediul Episcopiei greco-catolice de pe str. Moților, nr. 26 și în Piața Cipariu, la Catedrala Martirilor și Mărturisitorilor sec. al XX-lea, anunță reprezentanții Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla. Întâlnirea se desfășoară în cadrul evenimentelor care au loc în cadrul Anului Cardinal Iuliu Hossu.

Pentru început tinerii vor lua parte la Sf. Liturghie arhierească, celebrată de Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, și de Preasfinția Sa Cristian, Episcopul Curiei Arhiepiscopale Majore de la Blaj. La orele după-amiezii tinerii vor avea posibilitatea să participe la ateliere interactive, iar surpriza serii va fi un concert extraordinar realizat de DJ Padre Guilherme (Guilherme Guimarães Peixoto). Este vorba de preotul care a mixat, în anul 2023, la Lisabona în prezența Papei Francisc, și a concertat, în anul 2024, la Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic de la Cheile Grădiștei.
Despre întâlnirea care se pregătește să aibă loc la Cluj-Napoca, reprezentanții Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla transmit că „va fi un nou prilej de bucurie și de speranță reînnoită în biruința luminii, de întărire a credinței în Isus, „Lumina lumii”, Cel care le dă tinerilor harul și curajul de a fi și a răspândi lumină”. Evenimentul este organizată de Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla și Arhiepiscopia de Alba Iulia și Făgăraș, în parteneriat cu Liceul Greco-Catolic Inochentie Micu, asociațiile ASTRU-Cluj și Zileos România. De asemenea, proiectul se bucură de sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, al asociațiilor Renovabis, Visit Cluj-Napoca – The Heart of Transylvania și Aid to the Church in Need.
sursă foto: Eparhia Greco-Catolice de Cluj-Gherla
T.S.
Articolul Tinerii greco-catolici ardeleni se întâlnesc la Cluj-Napoca apare prima dată în ziarulfaclia.ro.