Cercetătorii de la Comisia Franceză pentru Energie Atomică (CEA) speră ca, prin acest tip de RMN, să poată înţelege mai bine tulburările de neurodezvoltare şi bolile cerebrale la copii, transmite joi AFP. Instalat din 2007 la un centru de cercetare CEA (Neurospin) de pe platoul Saclay (Essonne), RMN-ul care a produs aceste imagini este folosit deja pentru adulţi. Adaptarea acestei tehnologii pentru utilizarea la copii şi obţinerea aprobării de la autorităţile sanitare pentru această utilizare au necesitat câţiva ani de cercetare şi dezvoltare, au explicat cercetătorii miercuri în cadrul unei conferinţe de presă. Datorită unei rezoluţii mai bune a imaginii şi a unui contrast sporit, acest RMN de şapte Tesla (o unitate de măsură numită în onoarea fizicianului sârb Nikola Tesla), comparativ cu 1,5 sau 3 pentru aparatele RMN folosite de obicei în spitalele universitare, permite observarea „detaliilor fine ale creierului, vascularizaţia, metabolismul cerebral şi activitatea acestuia la nivel individual”, a explicat neurologul pediatru Dr. David Germanaud. Scopul este de a înţelege mai bine tulburările de neurodezvoltare şi bolile cerebrale ale copilăriei. „La copiii a căror funcţie cognitivă este grav afectată şi al căror cerebel este prea mic, am demonstrat că regiunile cele mai afectate ale cerebelului sunt regiuni mai implicate în funcţia motorie”, a explicat acesta. De asemenea, la nivelul cortexului cerebral „pot exista mici malformaţii responsabile pentru anumite epilepsii infantile: atunci când le detectăm din timp, putem, la unele dintre ele, să sugerăm intervenţia chirurgicală, să îndepărtăm leziunea şi să vindecăm epilepsia”, a explicat dl Germanaud. Un alt exemplu de aplicaţie: o mai bună înţelegere a „unei alte tulburări de dezvoltare cauzată de expunerea prenatală la alcool”.
Articolul Creierul copilului: Un nou tip de RMN mai puternic oferă imagini de o acurateţe fără precedent apare prima dată în ziarulfaclia.ro.