April 19, 2026

O întâlnire de lucru de importanță strategică a avut loc în Sala de Protocol a Primăriei Turda, Tema principală a discuțiilor a fost identificarea soluțiilor de finanțare pentru protejarea structurii geologice a Salinei Turda – un simbol al turismului național, dar și o zonă vulnerabilă din punct de vedere geotehnic.

Autoritățile județene și cele locale din Turda caută soluții de finanțare pentru protejarea structurii geologice a Salinei Turda – un simbol al turismului național, dar și o zonă vulnerabilă din punct de vedere geotehnic. În acest sens la Prinmăria Turda a avut loc o întâlnire în prezența prefectului județului Cluj, Maria Forna, a Secretarului General al Instituției Prefectului, Grigore Frențiu, a conducerii Salinei Turda și a primarului municipiului Turda, Cristian Matei.

În urma unei analize atente a riscurilor, autoritățile locale au solicitat sprijinul Guvernului pentru alocarea, în regim de urgență, a 30 de milioane de lei necesari lucrărilor de consolidare. Printre intervențiile propuse se numără lucrări de punere în siguranță și consolidare, reabilitarea gurilor superioare ale puțurilor Terezia și Iosif, rezolvarea unor probleme din zona parcării și a versantului,
drenaj controlat în zonele expuse și consolidarea culmii dintre cele două lacuri ale ștrandului Durgău.

Îngrijorările autorităților vin în contextul unor recente evenimente grave, cum ar fi inundațiile de la Salina Praid, care au avut un impact major asupra comunității și turismului local.

„Aceste lucrări sunt absolut necesare pentru asigurarea funcționării în condiții de siguranță și prevenirea riscurilor geotehnice care pot afecta salina, contribuind totodată la menținerea statutului său de obiectiv turistic de prim rang. Este esențial să acționăm din timp, pentru a evita situații critice precum cea recentă de la Salina Praid, unde lipsa intervențiilor preventive a condus la impact major asupra comunității și turismului local”, a declarat prefectul județului Cluj, Maria Forna.

Prefectul arată că Salina Turda este astăzi un punct de referință în turismul românesc, cu sute de mii de vizitatori anual și un impact direct asupra economiei locale. În perioada sezonului estival, cele peste 100 de unități de cazare din municipiu înregistrează un grad de ocupare de peste 70%, contribuind la crearea de locuri de muncă și dezvoltare comunitară”, a spus Maria Forna.

Reprezentantul Guvernului în județul Cluj susține că a transmis deja, prin canale oficiale, documentația aferentă situației actuale, însoțită de solicitarea de sprijin financiar de la nivelul autorităților centrale.

Primarul Cristian Matei a explicat că pe lângă intervențiile de consolidare și de punere în siguranță, un rol esențial în dezvoltarea acestui obiectiv îl are proiectul de modernizare „Dezvoltarea turistică a Salinei Turda prin amenajarea Minei Iosif și modernizarea bazei de tratament”, în valoare de peste 126 milioane de lei. Acest proiect vizează extinderea zonei vizitabile, îmbunătățirea serviciilor oferite turiștilor și crearea unei baze moderne de tratament, contribuind astfel la creșterea atractivității și competitivității Salinei la nivel național și internațional.

Este o investiție majoră, care, alături de intervențiile urgente privind consolidarea structurii geologice, va transforma Salina Turda într-un model de bună practică pentru dezvoltarea durabilă a turismului.

Ne dorim o abordare responsabilă, sprijinită de toate instituțiile implicate, astfel încât Salina Turda să fie nu doar un punct de atracție internațional, ci și un exemplu de protejare a patrimoniului natural și de gestionare sustenabilă pe termen lung”, a spus primarul.

Articolul Demersuri pentru dezvoltarea și creșterea siguranței Salinei Turda apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *