April 19, 2026

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a găzduit, în perioada 30 iunie – 8 iulie 2025, „Cursul intensiv de limba română pentru profesorii de limba română din Republica Moldova, regiunea Taraclia”, anunță reprezentanții UTCN.

Citând aceleași surse, pe parcursul celor nouă zile, participanții au luat parte la activități centrate pe perfecționarea abilităților de comunicare și a cunoștințelor de limbă română, abordând tematici precum metode și tehnici de comunicare orală, discursul scris: elemente redacționale și tipuri de texte sau morfologia și sintaxa limbii române. După cum precizează reprezentanții UTCN, programul a fost completat de experiențe culturale care i-au adus pe participanți mai aproape de spiritul și tradițiile românești. Astfel, aceștia au vizitat printre altele: Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu”, Muzeul Național de Istorie al Transilvaniei sau Grădina Botanică „Alexandru Borza” și au luat parte la un schimb de experiență cu profesorii de limba română de la Colegiul Național „George Coșbuc” din Cluj-Napoca. Cursul intensiv de limba română este desfășurat în cadrul proiectului „UTCN GLOBE – Universitatea fără frontiere” (CNFIS-FDI-2025-F-0425).

sursă foto: UTCN

T.S.

Articolul Curs intensiv de limba română la UTCN pentru profesorii din Republica Moldova apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *