April 19, 2026

Examenul de admitere de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca s-a încheiat duminică, 13 iulie 2025, media cea mai mare de 9,95 s-a înregistrat la cel mai nou program de studiu al Universității, Cosmetica medicală. De asemenea, tot cu medii mari s-a intrat și la specializarea Balneo fiziokinetoterapie prima medie fiind aici 9,94. „Avem bucuria să finalizăm încă un examen de admitere cu succes, împreună cu echipa performantă a UMF Cluj. Rezultatele candidaților au fost excepționale, ceea ce ne face optimiști în ceea ce privește viitorul sistemului medical românesc”, a scris rectorul UMF Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Anca Dana Buzoianu, pe pagina sa de socializare.

„La Medicină cea mai mare medie a fost 9,91 iar ultima medie la buget a fost 8,50, în timp ce la locurile cu taxă ultima medie a fost 8,29. La Medicină dentară primul intrat a avut nota 9,73, ultima medie la buget fiind 7,72 iar la taxă 7,66. Farmacia a avut 9,82 prima medie de admitere, iar Medicina militară 8,61 prima medie și 5,19 ultima. La Asistentă medicală primul candidat intrat a avut media 9,92, ultima medie la buget fiind 9,05 iar la taxă 8,55. La extensia Baia Mare s-a intrat cu 9,48 prima medie , în timp ce ultima medie la buget este 8,39 și 7,90 la taxă. Specializarea Balneo-fiziokinetoterapie a avut prima medie 9,94, ultima medie la buget 9,30 iar la taxă 8,94. Cea mai dorită specializare a Universității, Radiologie și imagistică medicală, care a avut o concurență de 4 candidați pe un loc, a avut prima medie 9,89 iar ultima medie la buget a fost 9,45, iar la taxă 9,25. La Tehnica dentară, o altă specializare foarte dorită, cu aproape 4 candidați pe loc, prima medie a fost 9,87 iar ultima medie la buget 9,33 și respectiv, 9,20 la taxă. Nutriția și dietetică a avut prima medie 9,92, iar ultima 9,15 buget, respectiv 8,84 taxa. Cel mai nou program de studiu al Universității, Cosmetica medicală a avut 9,95 ca prima medie iar ultima medie la buget a fost 9,21, respectiv 8,20 la taxă.”, a anunțat rectorul clujean.

Cu acest prilej, rectorul prof. univ. dr. Anca Dana Buzoianu a transmis: „Cu astfel de rezultate, nu putem decât să fim mândri că UMF Cluj a reușit să atragă tineri atât de valoroși la specializările sale și să le dorim tuturor bobocilor mult succes!”.

sursă foto: UMF Cluj-Napoca

T.S.

 

Articolul Examenul de admiterea UMF Cluj s-a încheiat. Cea mai mare medie, 9,95 la cel mai nou program de studiu, Cosmetică medicală apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *