April 19, 2026

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, împreună cu Consiliul Județean Cluj, anunță un bilanț istoric
pentru primele șase luni ale acestui an, marcate de creșteri semnificative ale traficului aerian. Peste 1,6
milioane de pasageri și mai mult de 13.750 de mișcări de aeronave au fost înregistrate în semestrul I
2025, reprezentând o creștere de 11% la pasageri și 12% la zboruri, comparativ cu perioada similară din
2024.
Potrivit datelor oficiale, luna iunie 2025 a fost cea mai aglomerată lună iunie din istoria aeroportului, cu
peste 338.000 de pasageri, în creștere cu 13,6% față de iunie 2024. De asemenea, Aeroportul Cluj a fost
nominalizat de ACI Europe printre aeroporturile regionale mari cu cea mai dinamică evoluție a traficului
aerian în Europa, cu un avans de 12,8% în luna mai.
La nivelul lunii mai, aeroportul clujean prin cei 305.666 pasageri transportați, în creştere cu 12,8% față de
luna mai a anului anterior, s-a remarcat în rândul aeroporturilor regionale mari ale Europei, alături de
aeroporturi precum: Varna (Bulgaria), Tivat (Muntenegru), Cork (Irlanda), Wroklaw (Polonia), Girona
(Spania), Funchal (Madeira) sau Florenţa (Italia).
Creșterea spectaculoasă a fost impulsionată de cererea mare pentru zboruri charter, segment care a crescut
cu 43%, și de zborurile interne, care au înregistrat o creștere de 23%. Cele mai populare destinații
turistice au fost Hurghada, Antalya și Sharm-el-Sheikh, Hurghada înregistrând un număr dublu de
pasageri față de anul precedent.
Pe segmentul zborurilor regulate, în prima jumătate a anului 2025 au operat 10 companii aeriene pe 50
de rute, asigurând conexiuni directe cu 21 de țări, inclusiv noi rute și operatori precum Pegasus Airlines
și AnimaWings. De asemenea, companii ca Turkish Airlines și LOT Polish Airlines au suplimentat
frecvențele zborurilor internaționale spre Istanbul și Varșovia.
La nivelul semestrului I, pe primul loc în topul țărilor de destinaţie pentru zboruri regulate de
pe Aeroportul Internaţional Cluj, se situează Italia cu un număr total de 286.000 pasageri
înregistraţi, urmată de Germania, cu un total de 225.000 pasageri înregistrați și de Spania cu un
număr total de 188.000 pasageri înregistraţi. România (177.000 pasageri) şi Marea Britanie
(152.000 pasageri) completează acest top 5 ţări la nivelul sem. I 2025.
Un alt pas important pentru sustenabilitate îl reprezintă introducerea combustibililor sustenabili (SAF) pe
aeroport, printr-un parteneriat cu OMV Petrom. În plus, Aeroportul Internațional Cluj a fost recompensat
recent cu Premiul pentru excelență în operațiuni aeroportuare la OPS Forum 2025 din Atena, pentru
dezvoltarea infrastructurii și extinderea rețelei de operatori.
Semestrul I 2025 este cel mai bun din istoria Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj,
consolidându-i poziția de lider regional și confirmând angajamentul administrației pentru servicii de
calitate și conectivitate sporită pentru pasageri.
HINT
La nivelul lunii mai, aeroportul clujean prin cei 305.666 pasageri transportați, în creştere cu 12,8% față de
luna mai a anului anterior, s-a remarcat în rândul aeroporturilor regionale mari ale Europei, alături de
aeroporturi precum: Varna (Bulgaria), Tivat (Muntenegru), Cork (Irlanda), Wroklaw (Polonia), Girona
(Spania), Funchal (Madeira) sau Florenţa (Italia).

Articolul Trafic record pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj: creștere de 11% în prima jumătate a anului 2025 apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *