Aproximativ 8.300 de studenţi la medicină din Coreea de Sud se vor întoarce la
cursuri după o grevă de 17 luni, a anunţat Asociaţia Medicală Coreeană, punând
capăt unei mişcări declanşate de decizia guvernului anterior de a creşte numărul de
locuri la facultăţile de medicină, transmite AFP.
Sistemul de sănătate sud-coreean a fost cufundat în haos la începutul anului 2024,
când preşedintele de atunci, Yoon Suk Yeol, a decis să crească brusc numărul de
locuri la facultăţile de medicină, invocând nevoia de mai mulţi medici pentru a face
faţă îmbătrânirii populaţiei.
Această măsură a stârnit un val de indignare în rândul studenţilor şi al tinerilor
medici, primii boicotând cursurile, iar cei din urmă oprind în masă activitatea în
spitale.
Greviştii au susţinut că reforma ar duce la o deteriorare a calităţii educaţiei şi îngrijirii
medicale. Planul, însă, a fost larg susţinut de opinia publică, mulţi acuzând medicii că
încearcă în primul rând să îşi păstreze salariile mari şi statutul social privilegiat.
Guvernul a schimbat în cele din urmă cursul în martie anul trecut, după ce
preşedintele Yoon a fost suspendat pentru încercarea sa dezastruoasă de a impune
legea marţială.
Noul preşedinte al Coreei de Sud, Lee Jae Myung, ales în iunie, a promis în timpul
campaniei sale că va rezolva disputa.
Cu toate acestea, majoritatea celor aproximativ 12.000 de tineri medici care au intrat
în grevă anul trecut refuză în continuare să se întoarcă la muncă.
Articolul Studenţii la medicină din Coreea de Sud pun capăt unei perioade de 17 luni de grevă apare prima dată în ziarulfaclia.ro.