Cinci persoane – două femei și trei bărbați, cu vârste între 24 și 68 de ani – au fost rănite și transportate la spital în urma unui accident rutier produs noaptea trecută pe strada Uzinei Electrice din municipiul Cluj-Napoca, la intersecție cu strada Ilie Măcelaru.
Accidentul a avut loc în jurul orei 03:37, iar la fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca, cu două autospeciale cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă și două echipaje SAJ.
La sosirea echipajelor, cele două autoturisme implicate erau grav avariate, însă, din fericire, nicio persoană nu a fost încarcerată. Toate cele cinci victime erau conștiente și cooperante în momentul preluării de către echipajele medicale.
Cauza accidentului urmează să fie stabilită de polițiști.
Articolul Cinci persoane rănite într-un accident rutier la Cluj-Napoca apare prima dată în ziarulfaclia.ro.